Eşti curioasă cum acţionează cafeaua după ce ai consumat-o? Descoperă ce se întâmplă în corp după ce bei cafea şi care sunt beneficiile acestei băuturi care a cucerit toată lumea!
Consumul moderat de cafea aduce beneficii organismului, deoarece ea este o băutură bună pentru digestie, precum şi pentru funcţionarea creierului. Important este să optezi pentru variantele simple de cafea, fără să conţină o cantitate mare de zahăr, şi să nu exagerezi cu consumul ei.
Iată ce se întâmplă în corp după ce bei cafea!
După 10 minute
Cofeina este absorbită în fluxul sanguin, bătăile inimii sunt mai accelerate şi determină o creştere a tensiunii arteriale.
După 20 de minute
Nivelul de energie creşte, precum şi capacitatea de concentrare se îmbunătăţeşte. Te simţi în stare să rezolvi problemele mai bine decât înainte de a consuma ceaşca cu cafea.
De asemenea, starea de oboseală cu care te trezeşti începe să dispară.
După 30 de minute
Corpul produce mai multă adrenalină, lucru care conduce la o vedere mai bună pentru că pupilele se dilată puţin.
După 40 de minute
Nivelul de serotonină începe să crească, îmbunătăţind buna funcţionare a sistemului nervos.
După 4 ore
Creşte nivelul de energie şi se accelerează arderea grăsimilor. De asemenea, cofeina stimulează formarea acidului în stomac pe care unele persoane îl pot resimţi mai deranjant.
După 6 ore
Cofeina are un efect diuretic, iar odată cu apa, corpul va pierde şi o parte din vitamine şi minerale. Acest lucru disturbă modul în care corpul metabolizează calciul.