Ce se întâmplă în corp dacă mănânci mai des sfeclă roşie?

Sfecla roşie consumată în stare crudă este un superaliment pentru corp. Pe cât de banală pare pe atât de mulţi nutrienţi esenţiali furnizează organismului. Descoperă câte beneficii are ea!

Sfecla roşie reprezintă o sursă excelentă de vitamina B, folaţi, mangan şi potasiu. De asemenea, este o sursă bună de fibre, vitamina C, magneziu, fier, cupru şi fosfor. Chiar dacă suntem mai mult obişnuiţi să o consumăm în fiartă, coapte sau în oţet, sfecla roşie este foarte delicioasă şi atunci când se foloseşte în stare crudă pentru salate. Trebuie doar să ştii cum să o asezonezi pentru a-i conferi o aromă plăcută.

În plus, consumată în stare crudă, sfecla roşie îşi păstrează toţi nutrienţii intacţi şi va avea numai beneficii pentru sănătate.

Iată cât de benefică este pentru corp şi ce se întâmplă dacă mănânci mai des sfecla roşie:



1. Scade tensiunea arterială, fiind de folos persoanelor hipternsive

Atunci când sucul de sfeclă roşie este ingerat îmbunătăţeşte circulaţia sângelui, lărgeşte arterele şi permite sângelui să circule mai bine. Potrivit celebrul Dr.
Oz, sfecla este cea mai bună sursă de antioxidanţi şi nitraţi naturali, care au rolul de a îmbunătăţi circulaţia sanguină. Aceşti nitraţi care se regăsesc în mod natural în sfeclă stimulează eliberarea unei molecule (oxidul nitric) care produce efectul de lărgire a arterelor, astfel încât sângele circulă mai uşor şi scade tensiunea arterială. Spre deosebire de nitraţii folosiţi în industria alimentară pentru produsele procesate, aceştia se transformă în nitriţi în timpul digestiei şi nu sunt periculoşi pentru sănătate.


2. Conferă energie

Este bogată în zahăr natural, însă cu foarte puţine calorii, de aceea sfecla roşie consumată cu regularitate sau sucul de sfeclă presat la rece conferă energie şi anduranţă în timpul antrenamentelor sportive.

3. Stimulează buna funcţionare a creierului

Sfecla roşie conţine betaină, o substanţă care este folosită de regulă în tratamentele pentru depresie. De asemenea, datorită conţinutul natural de triptofan ajută la relaxarea sistemului cerebral şi protejarea lui de boli.