Ce rezoluții și-au ales nutriționiștii pentru 2019?

Felul în care îți stabilești lista de rezoluții pentru 2019 poate avea un impact important asupra motivației și siluetei tale în noul an. Află cum și-au planificat nutriționiștii obiectivele pentru un organism puternic.
Experții în nutriție și fitness sunt la fel de aglomerați ca noi toți de sărbători și de aceea au ales rezoluții utile pentru sănătate și nu prea greu de realizat. De multe ori obiectivele prea stricte sau care necesită voință și timp suplimentar ajung să fie abandonate. 

 
Iată care sunt punctele esențiale de pe lista de rezoluții a experților:

 
1. Voi aprecia un lucru legat de corpul meu în fiecare zi

„Este foarte ușor să te critici constant în timp ce încerci să revii la greutatea normală sau să fii mai sănătos. În loc să alegi lucrurile care nu-ți plac la tine, mai bine apreciază calitățile propriului corp. De exemplu, te poți felicita pentru că ai reușit să faci 10 flotări sau pentru că ai mâncat numai o jumătate de felie de tort.
De asemenea, nu-ți crea o imagine negativă asupra siluetei, ci alege un aspect care îți place cum ar fi decolteul, pielea fermă sau părul bogat”
, spune Shannon Fable, instructor fitness și nutriționist.

 
2. Voi bea mai multă apă

„Nu mi se pare prea distractiv să mă gândesc la rezoluții pentru noul an pentru că știu că majoritatea nu vor fi respectate. Cu toate acestea, cred că ar trebui să încercăm cu toții să ne corectăm obiceiurile alimentare pentru a avea un organism rezistent. În anul care vine mă voi concentra pe consumul de apă și nu voi lăsa să treacă o zi în care să fiu afectată de efectele secundare ale deshidratării. Nu este vorba numai de riduri, ci și despre procesul de slăbire în ansamblu, precum și sănătatea rinichilor și prevenirea calculilor renali”, explică dr.
Kathy Kaehler, nutriționist și instructor fitness.

 
3. Voi pregăti o rețetă nouă în fiecare săptămână

„Gătitul acasă este mult mai util pentru organism decât mesele în oraș pentru că ai ocazia să fii creativ și să realizezi rețete mult mai sănătoase. În anul care va începe nu voi mai găti lucruri similare din reflex, ci voi cumpăra o carte de bucate și voi încerca o nouă specialitate în fiecare săptămână. În acest fel voi reduce tentația copiilor de a merge la fast food și plictiseala asociată uneori cu gustul neutru al preparatelor care nu conțin multă sare”, spune dr. Lauren Slayton, nutriționist.

 
4. Voi ridica mai des greutăți

„Femeile au tendința să favorizeze exercițiile cardio și nu dau prea multă atenție ridicării greutăților. Crearea și tonifierea masei musculare sunt esențiale pentru conturarea siluetei dorite.
De asemenea, diminuează riscul de accidentări și previn reducerea densității osoase. În afară de acest tip de exerciții voi lua și vitamina D, care este legată de riscul de cancer, afecțiuni cardiovasculare, hipertensiune arterială și boli autoimune. Este o vitamină esențială pentru reglarea metabolismului, prevenirea fracturilor și menținerea funcțiilor cognitive”
, spune dr. Samantha Keller, nutriționist la Centrul Medical Langone.

 
5. Voi fi mai fericit

„În 2019 vreau să mă concentrez pe fiecare moment la zilei, indiferent dacă este pozitiv sau negativ, să simt adierea vântului, contactul cu valurile mării și picăturile de ploaie. Mă voi bucura de momentele obișnuite pentru care suntem adesea prea ocupați. Nu vreau să las clipele plăcute să treacă neobservate pentru că pot fi surse importante de optimism”, spune dr.
Tosca Reno, nutriționist.

 
6. Nu voi merge la restaurant decât o dată pe lună

„La fel ca majoritatea oamenilor ocupați am tendința să mănânc foarte des în oraș, dar acest lucru se va schimba în 2019. Am încercat deja să gătesc acasă toată luna decembrie și am făcut economii importante, iar greutatea s-a menținut la valoarea ideală. Voi restrânge foarte mult mesele la restaurant în anul care începe și nu voi merge decât o dată pe lună la un local cu specific vegan sau vegetarian”, spune dr. Brigitte Zeitlin, nutriționist din New York.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.