Nu este deloc complicat să-ți transformi ritmul zilnic și să dobândești mai multă energie chiar de dimineața. Din momentul în care alegi una dintre băuturile utile la micul dejun vei observa că va fi mult mai ușor să alegi variante sănătoase și pentru restul meselor din ziua respectivă.
Opțiunile cu mult zahăr, cafelele cu o listă lungă de ingrediente suplimentare sau băuturile energizante nu fac parte din lista de băuturi favorizate de nutriționiști. Obiectivul principal este să alegi o băutură care să-ți dea o stare de bine, nu doar un impuls imediat de energie, care se va transforma în epuizare după aceea. De asemenea, rapiditatea și ușurința preparării acestor băuturi contează și ele pentru că nu ai mult timp la dispoziție dimineața.
Este bine să ai la îndemână fructe sau legume, precum și un storcător sau un blender, însă de cele mai multe ori te poți descurca și dacă amesteci ingredientele foarte bine.
Iată care sunt băuturile preferate de nutriționiști exact de la începutul zilei:
1. Apa
Pare evident, dar să știi că are foarte multe beneficii. „Când te scoli dimineața corpul poate fi ușor deshidratat. Nu ai băut nimic timp de opt ore sau mai mult, așa că este foarte bine să bei 1-2 pahare de apă după ce ai deschis ochii pentru a restabili echilibrul hidric al organismului. Vei avea multă energie, iar digestia va funcționa în mod optim”, potrivit dr. Paula Simpson, nutriționist. Este ideal să bei 250ml de apă după ce sună alarma.
Vei constata că rutina de dimineața nu este atât de complicată și nu te vei simți pe jumătate adormită tot timpul.
2. Sucul de goji
Fructele de goji sunt surse excelente de vitamine și antioxidanți, fiind utile atât pentru a preveni acumularea kilogramelor în plus, cât și pentru a neutraliza senzația de oboseală sau epuizare de-a lungul zilei. Vor îmbunătăți și aspectul tenului pentru că neutralizează efectele nocive al radicalilor liberi, iar paharul de suc pe care-l savurezi dimineața te va ajuta inclusiv să reziști mai mult în cadrul antrenamentelor solicitante de la sală.
3. Sucul de țelină
Această legumă din majoritatea bucătăriilor este adesea trecută cu vederea, dar are multiple beneficii pentru sănătate. Dacă până acum credeai că nu prea ai ce să faci cu țelina, să știi că este o variantă ideală pentru băuturi și gustări, cu puține calorii și multe vitamine și minerale.
Este o sursă excelentă de acid folic, vitamina K, potasiu și antioxidanți. Bea un pahar de suc de țelină chiar de dimineața și te vei putea concentra mult mai ușor pe parcursul zilei. Dacă nu-ți place foarte mult gustul țelinei, o poți adăuga la smoothie-uri pe bază de fructe sau o poți consuma crudă, în cadrul salatelor de legume.
4. Oțet de mere diluat
Bineînțeles că oțetul de mere trebuia să facă parte din această listă, având în vedere multiplele avantaje pentru un organism puternic. „Oțetul de mere este un tonic pentru întreg organismul. Îmi încep fiecare zi cu o lingură de oțet diluat într-o cană de apă. Nu am mai avut deloc probleme digestive sau de imunitate în ultimii zece ani.
Pentru mine este unicul remediu de care am nevoie”, spune dr. Tina Discepola, nutriționist.
5. Apă caldă cu lămâie
Este o băutură ușor de preparat, care ameliorează digestia și aspectul pielii. „Întotdeauna recomand apa caldă cu lămâie înainte de micul dejun. Pectina din componența lămâii stimulează digestia și eliberează pielea de toxine, dându-i un aspect luminos și odihnit”, spune dr. Keri Glassman, nutriționist.