Alimente despre care nu știai că au gluten

Fie că este vorba de o sensibilitate sau alergie la gluten, alimentele pe care le consumi reprezintă un punct important în afecțiunea pe care o ai sau alegerea alimentară pe care ai făcut-o.

Cea mai periculoasă probabil că este prezența glutenului în alimente în care nu te așteptai să fie până în prezent. Iar persoanele care prezintă efecte secundare groaznice de fiecare dată când consumă chiar și foarte puțin gluten ar trebui să știe ce să evite. Iată ce alimente de care nu știai că au gluten există!

6 alimente care conțin gluten


1. Sosul de soia


Ar trebui să stai departe de sosul de soia, dacă ești alergică la gluten. Cele mai multe rețete de sos de soia conțin grâu și soia.
Cu toate că unele cercetări sunt de părere că sosul shoyu, alternativa japoneză a acestui produs, nu conține componentele alergene din grâu, este recomandat să eviți și acest produs. Dacă ai o alergie sau o sensibilitate la gluten, asigură-te că pe sticlă scrie clar că nu conține acest ingredient.

2. Mezelurile


Mezelurile pe care le găsești feliate la supermarket ar trebui să fie doar fâșii subțiri de carne, nu? Doar carne, fără ingrediente ce conțin gluten. Însă unii producători folosesc produse de grâu ca umplutură.
Așa că persoanele care vor să urmeze o dietă fără gluten ar trebui să evite mezelurile, dacă nu scrie pe acestea că nu conțin gluten.

3. Pulberea de curry


Există mari șanse ca pulberea de curry să fi fost combinată cu ingrediente care conțin gluten. Uneori, în pudra de curry este adăugat grâu, pentru a ajuta preparatele să aibă o anumită textură.

4. Sosul barbecue


Ți-ai invitat prietenii la un grătar și știi că unul dintre ei nu consumă gluten? Pune sticla de sos barbecue la o parte. Anumiți producători folosesc agenți de îngroșare care conțin amidon sau sunt pe bază de grâu.
Citește eticheta sosului înainte de a condimenta friptura.

5. Murăturile


Cu toate că murăturile nu conțin gluten, s-ar putea ca acestea să fie murate în oțet de malț, deci nu mai sunt fără gluten din punct de vedere tehnic. Oțetul de malț este un derivat din orz, care nu este distilat, ceea ce înseamnă că are și gluten.

6. Guma de mestecat


Guma de mestecat se poate să conțină gluten. Unele branduri folosesc ingrediente care pot conține gluten sau pur și simplu nu au fost testate pentru gluten în timpul producției.
iulia-mirica