9 alimente pe care să nu le consumi niciodată înainte de culcare

Dacă ți se face foame înainte de culcare trebuie să fii foarte atent ce consumi pentru că ți-ar putea fi foarte greu să adormi după o gustare neinspirată. Află ce să eviți la ore târzii.
Vrei să mergi la culcare dar deodată ți se face foame sau poftă de ceva bun? Nu este neapărat o problemă majoră dacă guști ceva, însă trebuie să știi ce să ocolești pentru a putea avea în continuare un somn odihnitor. 

 
Iată ce alimente ar trebui să eviți înainte de culcare:

 
1. Sos picant

Preparatele picante trebuie evitate înainte de a te odihni din două motive. Pe de o parte vor irita stomacul, cauzând senzația de arsură și te vor ține treaz. În al doilea rând conțin histamine care nu te vor lăsa să adormi. În niciun caz nu este un scenariu ideal să vrei să te odihnești, iar sistemul tău digestiv să funcționeze la capacitate maximă dincolo de miezul nopții.

 
2. Prăjeli

Nu încerca să rezolvi poftele apărute la ore târzii mâncând prăjeli pentru că alimentele cu un conținut ridicat de grăsimi vor fi digerate mult mai lent decât proteinele sau carbohidrații, iar sistemul digestiv va fi încă activ atunci când ți se face somn.

 
3. Friptură de curcan

Uită de ce ai auzit cu privire la triptofanul din curcan și la modul în care te face să adormi după o masă de Crăciun. Este vorba despre o comă alimentară provocată de porțiile prea mari de mâncare.
În restul timpului carnea de curcan te va ține treaz deoarece proteinele din componența ei dau creierului semnalul de a produce dopamină, o substanță care îți dă energie suplimentară. Este recomandat să eviți carnea de pui sau curcan aproape de ora de culcare. Alege carnea de vânat sau peștele gras, care au un conținut mai ridicat de melatonină și favorizează somnul profund.

 
4. Alcool

Poate că îți face plăcere să te răsfeți cu un pahar de vin roșu la finalul zilei, dar nu-ți va fi deloc ușor să te odihnești așa cum trebuie după aceea. Când pui capul pe pernă, ficatul va fi încă activ pentru a elimina alcoolul din organism. Există o legătură între ficat și inimă, iar această activitate a ficatului va face inima să bată mai repede și te vei scula des în timpul nopții.
Odată ce te scoli vei adormi foarte greu din nou deoarece bătăile rapide ale inimii pot cauza agitație sau insomnie.

 
5. Ciocolată

Probabil că nu ai bea o ceașcă de cafea înainte de culcare, dar nu este singura sursă de cafeină. 30g de ciocolată conțin 23mg de cafeină, aceeași cantitate dintr-o ceașcă de cafea. 

 
6. Apă

În majoritatea cazurilor un plus de hidratare are efecte benefice. Cu toate acestea, pe măsură ce se apropie ora de culcare este bine să reduci treptat consumul de lichide pentru a nu fi nevoit să te trezești de mai multe ori noaptea pentru a merge la toaletă. Bea apă suficientă de-a lungul zilei și la masa de seară pentru a întruni nevoile organismului. În niciun caz nu este recomandat să-ți fie sete când mergi la culcare și să bei o cantitate mare tocmai atunci.

 
7. Cafea

Precis nu este o surpriză că nu ar trebui să bei cafea seara, dar contează în ce moment al zilei ar trebui să te oprești pentru a nu avea probleme când vrei să te culci. Ca regulă generală ar trebui să bei ultima ceașcă de cafea la ora 4 după-amiaza. 

 
8. Înghețată pe bază de cafea

Din păcate acest desert conține cafeină și va crește șansele de somn agitat dacă îl alegi seara târziu. Redu cantitatea sau savurează-l mai devreme.
De asemenea, este indicat să citești lista de ingrediente a batoanelor proteice și să le ocolești seara pe cele care conțin cafea.

 
9. Shake-uri proteice

Conțin adesea cafeină pentru a maximiza performanțele sportivilor. Nu consuma aceste produse seara, iar dacă mergi la antrenament la sală după ora 18 ar fi bine să eviți shake-urile care au cafeină.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.