9 alimente pe care să le consumi când ești balonat

Știi sentimentul de preaplin și impresia că nu vei putea să închei fermoarul de la pantaloni? Află ce ar trebui să mănânci atunci când ești balonat.
Disconfortul creat de balonare nu poate fi ignorat și de multe ori ar putea să-ți pericliteze capacitatea de concentrare sau să te streseze și mai mult. Dacă mănânci prea repede, alegi mesele copioase sau bogate în grăsimi saturate este posibil să te simți balonat la scurt timp după aceea. Chiar dacă balonarea s-a declanșat există alimente care te pot ajuta să-ți îmbunătățești starea.

 
Iată ce ar trebui să conțină coșul tău de cumpărături dacă ești balonat:

 
1. Ghimbir

Cunoscut pentru capacitatea de a neutraliza starea de greață, acest condiment este la fel de util și în zilele în care te simți balonat. „Ghimbirul stimulează digestia și ameliorează diareea, greața și balonarea. Îl poți consuma confiat, sub formă de ceai, ras peste porția de iaurt și cereale ori în cadrul preparatelor pe bază de orez”, recomandă dr.
Deborah Levy, nutriționist.

 
2. Sparanghel

Stimulează urinarea și eliminarea toxinelor, eliminând simultan balonarea. „Sparanghelul conține prebiotice care asigură proliferarea bacteriilor benefice din tractul intestinal. Prebioticele combinate cu efectul diuretic elimină rapid balonarea”, potrivit dr. Levy.

 
3. Apă

Ești deja balonat și nu ți se pare logic să mai bei apă? Din contră, lichidul te va ajuta dacă alegi apa plată simplă. Evită băuturile carbogazoase care îți vor agrava starea. „Apa favorizează eliminarea toxinelor din organism. Dacă vrei să mai variezi gustul poți adăuga felii de castravete, lime, portocală sau lămâie, dar nu te orienta spre alte băuturi dacă vrei să-ți revii”, spune dr. Levy.

 
4. Țelină

Mestecatul țelinei crude seamănă cu un antrenament pentru maxilar, dar este unul dintre alimentele care contribuie semnificativ la reducerea și prevenirea balonării. „Țelina poate fi utilizată cu succes pe post de remediu deoarece reduce retenția de lichide și elimină gazele”, spune dr.
Jennifer Kartashevsky, nutriționist din New York.

 
5. Lapte de migdale

Multe persoane au intoleranță la lactoză sau chiar sunt alergice la produsele lactate. Versiunile pe bază de plante sau nuci sunt alternative ideale pentru a preveni durerile abdominale, crampele, constipația și balonarea. 
„Zahărul prezent în produsele lactate sub forma lactozei agravează durerea și balonarea. Proteinele din componența laptelui și a celorlalte produse înrudite stimulează inflamațiile și retenția de lichide. Laptele de migdale este o opțiune ideală pentru a ameliora balonarea în scurt timp”, explică dr. Martica Heaner, profesor de nutriție din New York.

 
6. Kefir și iaurt

În cazul în care produsele lactate nu îți fac probleme poți încerca variantele fermentate. Kefirul și iaurtul conțin probiotice, bacterii benefice pentru digestie care elimină balonarea.
„Un consum frecvent de kefir și iaurt dă un impuls digestiei și menține funcționarea normală a organismului. În acest mod vei fi mai puțin predispus la balonare și dureri abdominale”, explică dr. Irene Ficek, nutriționist din Seattle.

 
7. Castraveți

Crocanți și cu un conținut ridicat de apă, castraveții nu sunt utili doar pentru siluetă, ci combat și balonarea. „Au un conținut ridicat de fibre și asigură o digestie optimă. Nu îi rezerva numai pentru salate, ci adaugă felii de castravete și la sandvișuri sau direct lângă friptură”, recomandă dr. Ficek.

 
8. Roșii

Sunt bogate în potasiu și ajută la echilibrarea nivelului de sodiu din organism, reducând balonarea și retenția de lichide.

 
9. Papaya

Cu un aspect apetisant și o culoarea intensă, papaya este un remediu aromat pentru balonare. În cadrul studiilor realizate s-a constatat că papaya reduce rapid disconfortul gastrointestinal, inclusiv balonarea.
Nu ezita să consumi papaya la micul dejun, alături de porția de cereale integrale sau la gustări, cu unt de arahide sau nuci și migdale.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.