7 băuturi energizante care nu conţin cofeină. Alternative la cafea

Dacă te fereşti de cofeină, dar simţi nevoia de un mic ajutor pentru a te revigora dimineaţa trebuie să cunoşti care sunt băuturile cele mai eficiente! Află de la Dr. Oz cum să te revigorezi fără ajutorul cofeinei!

Dacă te fereşti de cofeină, dar simţi nevoia de un mic ajutor pentru a te revigora dimineaţa trebuie să cunoşti care sunt băuturile cele mai eficiente! Află de la Dr. Oz cum să te revigorezi fără ajutorul cofeinei!

 

Cafeaua, ceaiul negru, ceaiul verde şi băuturile energizante sunt recunoscute pentru efectul revigorant pe care îl au datorită conţinutului bogat în cofeină. Dacă sunt consumate în cantităţi moderate, aceste băuturi nu dăunează sănătăţii. Însă, atunci când se depăşeşte măsura, cofeina produce anumite dezechilibre în organismul nostru: afectează sistemul nervos central, afectează creierul, afectează măduva spinării, acţionează negativ asupra inimii, muşchilor şi sucurilor digestive, intoxică ficatul şi îl suprasolicită, provoacă insomnie, agitaţie şi palpitaţii, are un puternic efect de îmbătrânire asupra pielii, reduce absorbţia fierului şi a zincului cu până la 50%.



De asemenea, potrivit unui nutriţionist recunoscut în Marea Britanie, Gillian McKeith, cofeina are ca rezultat final oboseala. “Glandele suprarenale produc mai mulţi hormoni ai stresului atunci când consumi cofeină. Apoi aceste glande obosesc şi devin leneşe prin supraprocesarea cofeinei. Acest lucru poate duce la creşterea în greutate, încetinirea proceselor mentale, pierderi de memorie şi deteriorarea generală a celulelor şi organelor”.

Ca să te lămureşti cu privire la efectul pe care îl are cofeina odată ajunsă în organism poţi să vezi AICI un video în care un medic explică acest lucru în detaliu.


Prin urmare, este important să cunoşti câteva alternative la băuturile care conţin cofeină pentru situaţiile în care ai nevoie de un stimulent. Iată care sunt cele mai eficiente energizante fără cofeină recomandate de Dr. Oz!


1. Infuzie de lămâie
Pentru a fii energică, organismul are nevoie de hidratare. Cea mai bună soluţie pentru a-l menţine hidratat este consumând apă plată.

Dar, cei a zice dacă ai prepara o infuzie de lămâie şi lime gustoasă? Pune 2 lămâi şi 1 lime feliate în 8 căni cu apă. Lasă la infuzat 3-4 ore sau peste noapte şi bea din acest amestec pe parcursul zilei.


2. Infuzie de ananas şi frunze de mentă
O altă soluţie pentru a menţine organismul hidratat este să prepari o infuzie din felii proaspete de ananas, frunze de mentă şi 1 lingură zeamă de lămâie. Se lasă la infuzat peste noapte şi se consumă pe parcursul zilei următoare.


3. Milshake cu seminţe de floarea soarelui şi banană
Seminţele de floarea soarelui crude sunt recunoscute pentru proprietăţile lor energizante. Conţin grăsimi sănătoase, vitamina E, A, D, complexul vitaminic B, zinc, fier, calciu, mangan, potasiu, fosfor, fibre şi proteine.

Pune 3 linguri de seminţe de floarea-soarelui crude în blender şi pune apă plată cât e necesar pentru a favoriza mixarea lor. După ce obţii o pastă cremoasă adaugă o banană, apă în funcţie de consistenţa dorită, miere de albine naturală şi scorţişoară.


4.
Milkshake cu lapte de migdale şi roşcove

Amestecă în blender lapte de migdale cu 1 banană, 1 lingură de pudră de roşcove, 1/2 linguriţă de scorţişoară, 1 linguriţă de miere de albine (sau 2-3 curmale).


5. Seminţe de chia cu suc de portocale
Seminţele de chia sunt o sursă bogată de acizi graşi omega-3, antioxidanţi, calciu, proteine, fibre, vitamine şi minerale. Sunt energizante, îmbunătăţesc digestia, inhibă poftele culinare şi ajută în caz de constipaţie. Amestecă 1 lingură de seminţe chia cu zeama stoarsă de la trei portocale. Poţi să le pui în blender, iar în funcţie de consistenţa dorită mai poţi să adaugi încă o lingură de seminţe chia.


6. Smoothie verde cu spanac
Amestecă în blender o mână de spanac proaspăt sau congelat cu 1 lingură seminţe de cânepă decorticate, 1 linguriţă pastă de susan – tahina (opţional), 1/2 de banană, 1/2de măr, zeama de la o jumătate de lămâie, ghimbir şi apă.
Poţi să înlocuieşti frunzele de spanac cu orice alte frunze verzi pentru a varia meniul: pătrunjel, ţelină, spanac, ştevie, frunze de sfeclă, urzică, păpădie, salată verde, mentă şi frunze de morcov sau ridichi. Este de preferat să măreşti treptat cantitatea de frunze verzi, astfel încât acestea să reprezinte mai mult de 50% din ingredientele pe care le alegi pentru smoothie.


7. Smoothie cu spirulină
Spirulina conţine foarte mult calciu, fier, zinc, magneziu, crom, cupru, mangan, seleniu, sodiu, potasiu. De asemenea, conţine proteine, multe vitamine şi acizi graşi esenţiali.

Amestecă în blender 1 linguriţă pudră de spirulină organică (poţi să iei 1-2 linguriţe/zi) cu 1 banană, 1 felie mare de ananas proaspăt, zeama unei lămâi, 1 măr acrişor şi o mână de frunze proaspete de mentă. (foto: iStockphoto)