Tipul de carne folosită sau felul în care sunt pregătite diferite ingrediente sunt cunoscute în detaliu de bucătari. Deși aparent toate preparatele din meniul unui restaurant sunt apetisante, bucătarii știu mai multe detalii despre cum se obțin și ce este cu adevărat proaspăt.
Iată ce nu ar comanda niciodată la restaurant:
1. Specialitatea casei
Precis ai observat că fiecare local te invită să încerci specialitatea casei. Ei bine, motivul ar putea fi mai mult economic decât culinar. „Când ies cu prietenii nu aleg nicodată specialitatea casei. Majoritatea restaurantelor realizează aceste feluri de mâncare folosind ingredientele care sunt aproape de data expirării, pe cele perisabile sau care nu sunt deloc cerute de clienți”, potrivit lui Alberto Morreale, bucătar-șef din San Diego. Cel mai bine este să-i ceri chelnerului să-ți recomande un preparat din ingrediente locale sau care au fost primite în ziua respectivă.
2. Preparatele din carne de pui
Dacă îți place să obții friptură fragedă de pui acasă și să o marinezi probabil că nu-ți va plăcea foarte mult varianta de la restaurant. „Aș comanda aproape orice când ies la cină în afară de pui.
În general, carnea de pui este mult prea uscată și nu îmi place aroma. Prețul este mult mai ridicat decât ar trebui, iar gustul este similar chiar dacă ingredientele aparent diferă între rețete”, spune Ryan Ososky, bucătar de la Hollywood.
3. Dacă nu simți mireasma aerului sărat, evită stridiile
Majoritatea peștelui și crustaceelor nu sunt livrate în weekend, așa că nu este recomandat să comanzi un preparat cu aceste ingrediente lunea. De multe ori, bucătarii evită cu desăvârșire să comande orice fel de pește, cu excepția cazului în care este vorba despre un restaurant situat pe malul unui râu sau într-o stațiune estivală.
Când vine vorba despre stridii, dezbaterile sunt și mai intense. „Nu comanda niciodată stridii dacă au fost obținute la mai mult de 150km față de locul care le servește. Stridiile păstrate la temperaturi prea ridicate pot cauza decesul”, potrivit lui Mark Nichols, bucătar-șef din Arizona.
4. Vrei mâncare proaspătă? Uită-te la dimensiunile meniului
Restaurantele în franciză sau cele care au meniuri foarte mari, probabil că previn dezbaterile când trebuie să alegi ce mănânci și ai luat și copiii cu tine, însă dimensiunile meniului sunt primul indicator că ingredientele nu sunt proaspete. Dacă îți dorești rețete realizate din ingrediente locale probabil că ar trebui să eviți astfel de localuri.
„De regulă ocolesc restaurantele care au un meniu de dimensiuni impresionante pentru că de obicei cumpără totul înghețat o dată sau de două ori pe săptămână.
Dacă meniul are mai mult de 2 pagini există șanse foarte mari să nu obții o masă din ingrediente proaspete”, spune Nichols.
5. Resturile mai puțin evidente
Pâinea din coș, feliile crocante servite cu unt sau ulei de măsline, ar putea proveni direct din cuptor sau ar putea fi recuperate de la masa altui client și reîncălzite pentru a fi din nou apetisante. Poate că îți place să iei o astfel de gustare, dar este foarte greu să știi dacă mănânci pâine proaspătă sau nu. „În afară de faptul că au mulți carbohidrați, feliile de pâine pot fi o sursă de bacterii și germeni proveniți de la un alt client. Mai bine evită-le pentru a-ți proteja sănătatea”, recomandă Nichols.
6. Legumele
Preparatele pe bază de legume pot fi punctul central al unui meniu sau, din contră, un fel de mâncare deloc original. Deși există o varietate de texturi și culori, se pare că nu toate salatele sunt ideale.
„Când merg la restaurant mă feresc de salata casei. Prefer să aleg ceva creat special din ingrediente locale și cu o combinație aparte de condimente. Nu vreau să mănânc ceva ce va avea același gust oriunde m-aș duce”, potrivit lui Kayson Chong, bucătar din Los Angeles.
„Evită și platourile de gustări oferite ca specialitate a zilei deoarece este foarte probabil să conțină legume dezghețate, fără un gust aparte. Mai bine comandă-le separat ca garnituri și constituie-ți un fel de mâncare senzațional”, recomandă acesta.
7. Germenii de lângă cocteil
Chiar dacă ți se face foarte foame în timp ce aștepți ce ai comandat, nu fii tentat să mergi la bar și să ronțăi alune sau covrigei în timp de bei un cocteil. Poți fi sigur că multe alte persoane au atins acel bol și nu este decât un pas de la alunele crocante până la gripă.