7 alimente care declanșează rozaceea

Vrei să ai pielea albă, fără urmă de roșeață și evitând senzația de arsură? Află ce alimente trebui să ocolești pentru a preveni rozaceea.
Foarte diferită de o simplă îmbujorare, rozaceea poate persista perioade lungi de timp dacă există factori iritanți sau dacă meniul tău include preparatele nepotrivite. Aproximativ 16 milioane de persoane suferă de rozacee, o afecțiune dermatologică de tip cronic pe fond inflamator, care se caracterizează prin aprinderea la față, înroșire sau leziuni asemănătoare coșurilor. Roșul intens care este uneori asociat cu leziuni asemănătoare celor acneice nu este deloc de dorit atunci când vrei să ai un look aparte și să realizezi un machiaj special. Dieta zilnică poate face diferența când vine vorba despre aspectul pielii, așa că merită să analizezi cu atenție ce se află în farfuria ta.

 
Iată ce alimente îți recomandă dermatogii să eviți pentru a preveni rozaceea:

 
1. Roșiile, crustaceele și alte alimente cu efect histaminic

Unii dintre pacienții care au rozacee au o sensibilitate la alimentele cu un conținut ridicat de histamine cum sunt citricele, nucile, roșiile și crustaceele deoarece histaminele cauzează dilatarea vaselor de sânge. Este foarte important să reduci cantitățile consumate din aceste alimente sau, dacă le incluzi uneori în meniu datorită conținutului ridicat de vitamine, minerale, proteine și grăsimi sănătoase, poți lua un antihistaminic înaintea mesei respective pentru a preveni înroșirea pielii.

 
2. Ciocolata

Peste 20% dintre persoanele diagnosticate cu rozacee constată că li se înroșește pielea în urma consumului de ciocolată. Teobromina, principalul alcaloid din componența ciocolatei, dilată vasele de sânge și stimulează circulația, ceea ce contribuie la înroșirea pielii.

 
3. Băuturile alcoolice

Unul dintre cel mai des raportați factori declanșatori ai rozaceei sunt băuturile alcoolice. Potrivit studiilor realizate, vinul roșu are cel mai puternic efect negativ. „Alcoolul este un vasodilatator și va face pielea să capete rapid un aspect roșu”, potrivit dr.
John Wolf, dermatolog de la Colegiul de Medicină Baylor.

 
4. Preparatele condimentate

Felurile de mâncare picante și ardeii iuți sunt problematice pentru cei care suferă de rozacee. Preparatele specific mexicane precum chilli și salsa pot provoca înrăutățirea rapidă a stării pielii pentru aproximativ 75% dintre persoanele diagnosticate cu această afecțiune dermatologică. Unii cercetători consideră că există o legătură directă dintre efectul de iritare a tractului gastrointestinal și manifestarea rozaceei, dar sunt necesare studii mai aprofundate pentru a stabili acest lucru cu certitudine.

 
5. Carnea marinată

Deși este o cauză mai rar întâlnită a rozaceei, se întâmplă ca pielea să se înroșească și din acest motiv. Aproximativ 10% dintre cei care au rozacee ar putea observa că se înroșesc la față ca urmare a consumului de carne marinată.
Sulfiții prezenți în carnea marinată vor contribui la agravarea acestei afecțiuni cronice, exacerbând simptomele.

 
6. Băuturile calde

40% dintre persoanele diagnosticate cu rozacee sunt afectate negativ de cafea și ceai cald. Răspunsul termic al pielii este acela de exacerbare a rozaceei. Este suficient să lași ceaiul sau cafeaua să ajungă la temperatura camerei pentru a preveni reacțiile adverse și disconfortul.

 
7. Alimentele fermentate

„Unele dintre alimentele fermentate vor cauza înroșirea pielii, iar altele vor provoca apariția leziunilor asemănătoare cu acneea”, explică dr. Richard Odom, profesor de dermatologie de la Universitatea din California. Varza murată, gogoșarii murați, castraveții acri, kimchi și brânza maturată (de exemplu parmezanul și brânza cu mucegai) pot declanșa rozaceea.
Din acest motiv este foarte important să ții un jurnal al alimentelor consumate și să le notezi pe cele care au un efect negativ asupra pielii tale. „Rozaceea nu poate fi vindecată, dar poate fi controlată cu ajutorul medicamentelor, evitarea factorilor declanșatori și urmarea unei rutine corecte de îngrijire a pielii”, potrivit dr. Wolf.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.