6 alimente care te protejează de boala Alzheimer

Studiile recente arată că prin schimbarea unor lucruri mărunte în alimentaţia zilnică, riscul de Alzheimer se poate reduce cu până la 53%.
Ştiai că maladia Alzheimer a fost numită diabetul zaharat de tip 3, deoarece există o conexiune clară între declinul cognitiv şi nivelul crescut al glicemiei în sânge? Potrivit mai multor studii citate de Diabetes.co.uk, persoanele care au diabet zaharat de tip 2 prezintă un risc cu 65% mai ridicat de suferi de boala Alzheimer. 

Prin urmare, este foarte important să ai grijă la ceea ce mănânci și s-a demonstrat de foarte multe ori că alimentația joacă un rol important în protejarea corpului de boli grave.


Care sunt alimentele care te protejează de boala Alzheimer? 


După cum susține celebrul Dr. Oz este foarte important să incluzi în alimentația ta aceste 10 alimente ca să-ți protejezi creierul de Alzheimer:

1. Verdețurile

Consumul regulat de verdețuri te întinerește cu 11 ani, după cum s-a constatat în urma unor cercetări citate de site-ul doctoroz.com Oamenii de știință au descoperit că persoanele care consumă 2 porții de verdețuri pe zi au un risc mai mic de a dezvolta maladii care afectează creierul spre deosebire de cei care nu le includ în dieta lor. Recomandarea specialiștilor este de a consuma 6 porții de verdețuri pe zi plus o porție mare de legume în culori diferite pentru a furniza creierului nutrienții necesari.


2. Peștele

Macroul și somonul sunt bogate în acizi grași omega-3, având cea mai mare concentrație de DHA (acid docosahexaenoic) care este esențial pentru sănătatea creierului, după cum susține specialistul. Trebuie să incluzi măcar o porție de pește pe săptămână în meniul tău, însă de preferat să fie pescuit sălbatic, nicidecum acvacultură. 


3. Fructele de pădure

Doar două porții de afine consumate în fiecare săptămână au capacitatea de a încetini  îmbătrânirea creierului, arată numeroase studii. Fructele de pădure consumate cu regularitate sunt foarte benefice pentru creier, deoareca au o mulțime de antioxidanți care împiedică declinul cognitiv.
Chiar dacă este recomandat consumul de fructe variate, nu uita să consumi în fiecare săptămână afine pentru că ele protejează creierul de boala Alzheimer. 


4. Vinul roşu

Boala Alzheimer determină formarea de depozite anormale de peptide beta-amiloide în creier care au diverse forme şi dimensiuni. Potrivit unui studiu citat de Dr. Oz în emisiunea sa, se pare că vinul roşu consumat cu moderaţie are un impact asupra formei pe care le au aceste depozite şi le împiedică să se prindă de celulele nervoase. 


5. Uleiul de măsline presat la rece

Un ulei de calitate, consumat în cantități mici va aduce o mulțime de beneficii pentru sănătatea creierului. Optează pentru uleiul de măsline presat la rece pe care să-l folosești în stare crudă peste salate sau mâncăruri pentru a furniza creierului acizii grași omega-3 de care are nevoie.


6. Oleaginoasele 

Nucile şi seminţele crude aduc un aport însemnat de grăsimi bune, fibre şi antioxidanţi, nutrienţi importanţi pentru sănătatea creierului. De asemenea, s-a constatat că oleaginoasele scad colesterolul rău şi reduc riscul de apariţie a bolilor de inimă.
Consumă cel puţin 5 porţii de nuci/seminţe (o porţie înseamnă un pumn mic) pe săptămână pentru a proteja creierul de Alzheimer.