În general, suntem constienți de greșelile pe care le facem: știm că mâncăm prea repede, sau rar, sau oricum, orice și, de multe ori, deloc. De obicei, luăm măsuri doar când vedem efectele acestor alegeri necorespunzătoare. De exemplu, disconfortul cauzat de kilogramele în plus, părul fragil sau starea de slăbiciune. Pentru că, din păcate, nu reacţionăm la efectele benefice ale alegerilor alimentare ci numai la efectele lacunelor, greșelilor și capriciilor excesive în care ne complacem.
De ce facem greșeli de nutriție?
Printre cauzele cel mai des întâlnite în alimentația necorespunzătoare se remarcă lipsa de timp în pregătirea meselor, chiar dacă există reguli universale deja cunoscute pentru o hrănire corectă. Efectele alimentației greșite apar repede, dar de cele mai multe ori nu ne dăm seama că acestea reprezintă un rezultat al dietei neadecvate.
“Chiar dacă accesul la informații este facil, chiar și la surse științifice, mulți dintre noi nu le cunosc. Alții le știu, însă nu respectă regulile de alimentație rațională sau pur și simplu le neglijează. Din păcate, acestea merg pe un drum cu sens unic, pe care se pierde starea de bine a organismului. Ritmul de viață este în curs de accelerație, nu controlăm nici ceea ce mâncăm, nici când și nici cum. Prin urmare, experții trag semnale de alarmă și fac apel la rațiunea și la bunăvoința noastră”, a spus dr.
Consecințele nedorite ale alimentației incorecte, asupra organismului
Alimentația necorespunzătoare are efecte directe asupra corpului nostru. Nu ar trebui să le subestimăm, nici pentru copiii noștri și nici pentru noi înșine. Suntem părinți conștienți și, de obicei, încercăm să ne asigurăm că cei mici mănâncă în mod corespunzător dar și că fac mişcare: aleargă, sar, înoată… Însă, deseori ne dăm seama că noi, adulții, nu prea respectăm aceste reguli. Cunoaștem cu toții cuvântul "prevenire", însă marea majoritate nu îi acordăm atenție. Dar poate că totuşi ar fi bine să facem parte dintre cei care doresc să prevină, poate că ne gândim să includem în alimentaţia zilnică un meniu bogat în fructe și legume, care să devină o regulă permanentă în viața noastră, nu-i aşa?
Cât de eficient ne ajutăm pe noi înșine și pe cei apropiați?
Învățarea obiceiurilor alimentare corecte nu include încă de la început o regulă simplă - necesită un angajament față de întreaga familie. De aceea, cel mai bine este să se înceapă cât mai devreme deoarece copilul de trei ani este deja capabil să se uite la comportamentul părinților, practic să învețe o lecție de la ei și apoi își exprimă opinia.
Curiozitatea faţă de lumea înconjurătoare este o șansă nu pentru supraestimarea personală, ci pentru formarea unor deprinderi corecte de către cel mic. Mesele luate împreună reprezintă un scenariu de zi cu zi care oferă posibilitatea educării modului de a se alimenta prin asocierea, mai mult sau mai puțin, cu jocul. În cazul în care copilul refuză să mănânce legume sau fructe, este recomandat să avem răbdare deoarece, dacă se insistă, cel mic poate manifesta aversiune față de eforturile noastre. Nu obligăm copilul să mănânce ceea ce nu îi place, dar este bine să încercăm de mai multe ori, până când ne atingem scopul.
O felie de roșie sau de ardei oferite a zecea oară şi într-o formă cât mai atractivă vor fi, în cele din urmă, mâncate de către copil, mai ales dacă îl implicăm şi în pregătirea gustării. Să nu uităm că ai noștri copii vor consuma cu multă plăcere ceea ce au pregătit singuri, chiar dacă rezultatul nu ni se pare, nouă, maturilor, a fi unul tocmai gustos. Astfel, se poate întâmpla ca pe roșii să toarne o linguriță de gem sau un morcov să aterizeze pe un cârnat. Dar, cel mai important este să-l încurajăm.
Să nu obligăm copilul să mănânce, să nu-l forțăm sa consume alimente care "trebuie", doar pentru că este ora cinei.
Obiceiul de a mânca cu forța nu este bun, lăsați copilul să ceară singur fructe şi legume, așteptati până să-i oferiți sucul de fructe sau de legume 100% preferat care conține majoritatea substanțelor nutritive ca și cele proaspete. Învățarea prin joc împreună este mult mai ușoară, mai ales că nu este nevoie de timp suplimentar decât pentru… curățarea locului unde ideile noastre creative au fost puse în practică.Inventarea în comun a unei noi reţete de salată sau a unui desert din fructe, transformarea bucătăriei în laboratorul cu surprize pentru familie, gustarea prin jocuri de tipul "cine ştie răspunde" pentru recunoașterea fructelor, legumelor sau a sucurilor îi vor face mai atenţi pe cei mici iar aceştia vor cere singuri să mănânce ceea ce au refuzat mai devreme.
Introducând în joc cât mai multe informaţii despre vitaminele conținute, de exemplu, în roșii, castraveți sau morcov, inventând spontan, rime sau melodii cu aceste informații, sporim şansele ca cei mici să le şi reţină. Şi să nu uităm de puterea exemplului. Copiii noștri observă și învață de la adulții cu care trăiesc.
“Nimeni nu poate nega faptul că învățarea obiceiurilor alimentare corecte este laborioasă... omul nu este un calculator. Cu toate acestea, alocarea timpului și răbdarea vor avea consecințe pozitive asupra întregii vieţi de adult. Dieta echilibrată și adecvată, consumul regulat de legume, fructe și sucuri îi vor menține în formă și vor contribui la starea de bine. Să ne amintim acest lucru în fiecare zi!”, a adăugat dr. Șerban Damian.
În cadrul instituțiilor preșcolare din România au fost incluse programe educaționale special elaborate. Grădinițele participante vor desfășura ore corespunzătoare, folosind materiale tematice pregătite de specialiștii în educație integrată de predare (scenarii speciale și cărticele de colorat, integrând prin joacă importanța consumului de 5 porții de legume, fructe sau suc 100% pentru a cunoaște principiile dietei corecte).
5 porții de legume, fructe sau suc de fructe în fiecare zi
O dietă diversificată și echilibrată este cea mai bună sursă de substanțe nutritive. Consumul regulat de legume și fructe, împărţit în 5 porţii zilnice, este unul dintre elementele sale cheie, acesta fiind promovat de programul 5 porții de legume, fructe sau suc de fructe. Fiecare porţie de legume sau fructe va avea beneficii pentru fiecare dintre noi.