De ce ar trebui să mănânci mai des măsline?
1. Aduc beneficii cardiovasculare
Atunci când radicalii liberi oxidează colesterolul, vasele de sânge se deteriorează, iar grăsimea se acumulează în artere, ceea ce poate duce la apariția unui atac de cord. Substanțele nutritive antioxidante din măslinele negre împiedică această oxidare a colesterolului, prevenind bolile de inimă. Măslinele conțin grăsimi, însă este vorba de grăsimi sănătoase mononesaturate, care pot scădea riscul apariției aterosclerozei și crește nivelul colesterolului bun.
De asemenea, grăsimile mononesaturate din măsline pot ajuta la scăderea tensiunii arteriale. 2. Te ajută să slăbești
Se pare că grăsimile mononesaturate, de tipul celor găsite în măsline, pot încuraja scăderea în greutate. Consumul de ulei de măsline dezintegrează grăsimea din celulele adipoase, reduc grăsimea și insensibilitatea la insulină. Oamenii care consumă o cantitate mai mare de măsline consumă mai puține calorii în general și sunt rareori supraponderali. Testele de sânge arată că aceste persoane au un nivel mai ridicat de serotonină, un hormon care ne face să ne simțim sătuli.
3. Previn cancerul
Proprietățile antioxidante și antiinflamatorii ale măslinelor ne oferă o protecție naturală împotriva cancerului, deoarece stresul oxidativ cronic și inflamația cronică reprezintă factori cheie în dezvoltarea cancerului. În momentul în care celulele sunt copleșite de stresul oxidativ și de inflamația excesivă cronică, se mărește riscul de apariție a cancerului celular.
Măslinele ne pot ajuta să evităm această combinație periculoasă, deoarece au o cantitate importantă de nutrienți antioxidanți și antiinflamatori. În plus, măslinele negre reprezintă o sursă excelentă de vitamina E, care are capacitatea de a neutraliza radicalii liberi din grăsimea corporală. 4. Reduc durerile
Măslinele verzi ne furnizează cantități valoroase de substanțe nutritive antioxidante și antiinflamatorii diferite, care pot acționa ca un medicament de durere natural. Uleiul acestor măsline conține oleocanthal, o substanță care conține agenți antiinflamatori.
5. Stimulează sănătatea pielii și a părului
Măslinele negre au un conținut bogat de acizi grași și antioxidanți care hrănesc, hidratează și protejează. Cel mai important ingredient al lor este vitamina E.
Fie că este aplicată local sau ingerată, vitamina E protejează pielea de radiațiile ultraviolete, apărând în acest fel pielea și de îmbătrânirea prematură.