5 idei de garnituri pentru miel

Carnea de miel este delicioasă dacă o combini cu garniturile potrivite. Ca să faci cele mai bune asocieri, iată ce garnituri recomandă Jamie Oliver și Nigella Lawson!

Dacă vrei să faci preparate cu carne de miel pentru Paște trebuie să le combini cu aceste garnituri care completează perfect o friptură din carne de miel. Ridichile coapte sau sparanghelul sunt doar două din opțiunile inedite la care poți să apelezi ca să obții un preparat echilibrat și savuros. 


Iată care sunt cele mai bune garnituri pentru miel pe care poți să le încerci cu ocazia sărbătorilor:

Ridichi coapte - recomandate de Nigella Lawson

Suntem obișnuiți să le consumăm în stare crudă, însă ridichile se transformă într-o garnitură perfectă pentru carnea de miel dacă sunt făcute la cuptor. Nu este o garnitură complicată și nici nu ai nevoie de mult timp ca să o prepari. 

Ai nevoie de ridichi crocante, tăiate în două, stropite cu puțin ulei de măsline, sare, piper și așezate în tava de copt cu miezul în jos. Se lasă la cuptor aproximativ 10-12 minute până când observi că sunt ușor rumenite. La final se presară puțină ceapă verde tăiată mărunt și ai gata garnitura perfectă pentru friptura de miel. 

Sparanghel pe grătar - recomandat de Jamie Oliver

Sparanghelul este foarte sănătos și este o garnitură potrivită pentru carnea de miel. Celebrul chef Jamie Oliver recomandă prepararea sparanghelului pe tigaia grill pentru a-i conferi o aromă delicioasă. 

Ai nevoie de sparanghel proaspăt pe care să-l lași câteva minute în tigaia grill, fără ulei. Se întoarce de mai multe ori, astfel încât să rumenească. Se aranjează în farfurie, după care se stropește cu zeamă de lămâie, ulei de măsline și se asezonează cu sare, piper și parmezan răzuit. 

Cartofi la cuptor cu ridichi și fenicul

Cartofii cu ridichi crocante și fenicul se combină perfect și constituie o garnitură foarte bună pentru carnea de miel. 

Ai nevoie de: 500 grame de cartofi noi, 500 grame de ridichi, un bulb de fenicul, 1/4 ceașcă cu unt, ulei de măsline, sare, piper, 1/2 de lămâie pentru zeamă, 1/2 linguriță de muștar Dijon, 1/2 linguriță de sirop de arțar sau miere de albine și frunze proaspete de mentă sau mărar pentru ornat. 

Cartofii se feliază, se stropesc cu puțin ulei de măsline, sare, piper și se pun în tava tapetată cu hârtie de copt. Se lasă la cuptorul încins la 230 de grade Celsius timp de 10 minute. Într-un bol separat se amestecă ridichile tăiate cu feniculul și puțin ulei de măsline, sare, piper. Se pun în tavă împreună cu cartofii făcuți de jumătate și se lasă la cuptor încă 15 minute. Peste salată se prepară un sos din unt topit, luat de pe foc și amestecat cu zeama de lămâie, muștarul și siropul de arțar. Se toarnă peste salată, se amestecă bine și se ornează cu frunze proaspete de mentă sau mărar.

Salată de spanac cu sos de unt

Dacă preferi o salată de crudități alături de carnea de miel poți să optezi pentru frunzele proaspete de spanac. Acestea se combină cu nuci coapte, ceapă murată în oțet cu zahăr și sare, brânză Pecorino sau parmezan și un sos de unt. Pentru a prepara sosul de unt trebuie să-l topești, să-l lași puțin să capete culoare și să-l amesteci cu muștar, miere de albine și puțin oțet. 

Salată de varză roșie coaptă cu alune de pădure și lămâie

Ca să nu faci doar o salată obișnuită de varză, poți să încerci această combinație inedită. Ea mrge de minune cu carnea de miel. Varza roșie tăiată se stropește cu ulei de măsline și se lasă la cuptor 5-7 minute, se amestecă și se mai lasă încă 5 minute până se rumenește puțin. Se scoate varza într-un castron și se lasă alunele de pădure la cuptor la rumenit.

După ce s-au copt se adaugă peste varză. Se prepară un dressing amestacând o lingură cu ulei de măsline cu zeamă unei lămâi, o linguriță de miere, sare și piper. Se toarnă sosul peste salată și la final se presară brânză Gruyere sau parmezan. 

MAI MULT DESPRE: nutritie, garnituri, garnituri miel