5 băuturi de care ai nevoie în timpul verii

Selectarea alimentelor sănătoase este importantă pentru a te simți bine în zilele călduroase, dar și ceea ce bei contează la fel de mult. Descoperă ce băuturi cresc confortul pe timp de caniculă, în timp ce ameliorează aspectul pielii și previn îngrășarea.
Pe rafturile magazinelor vei găsi foarte multe variante de băuturi care pretind că sunt soluții ideale pentru a depăși zilele caniculare, fără să amețești sau să te simți rău. De la opțiunile îndulcite cu sirop de arțar până la apă cu arome naturale, apă de cocos sau kombucha, poți deveni confuz atunci când trebuie să selectezi ceva cu adevărat util pentru lunile de vară.

 
Iată spre ce băuturi îți recomandă specialiștii să te îndrepți în acest sezon:

 
1. Apa plată simplă

Cu toții știm cât de importantă este hidratarea, dar te-ai gândit că o cantitate insuficientă de apă te va împiedica să te concentrezi în momente critice sau să obții rezultate bune la examene?
În cadrul unui studiu recent efectuat de cercetătorii de la Universitatea din Londra s-a constatat că majoritatea elevilor prezintă un nivel mediu de deshidratare la începutul zilei de școală. Copiilor li s-a dat să rezolve un test pentru a se putea măsura performanțele cognitive, apoi au consumat 2-3 pahare cu apă și au fost testați din nou.
Rezultatele privind acuitatea vizuală, mulțumirea, capacitatea de concentrare și rezolvare a problemelor complexe s-au ameliorat după consumul paharelor cu apă. Alte studii au confirmat acest tip de rezultate și în cazul adulților, fiind clar că hidratarea optimă determină nivelul performanțelor și echilibrul emoțional.
Apa plată este prima băutură la care trebuie să te gândești în fiecare zi. Nu uita să o incluzi în orice meniu pentru a preveni problemele pe timp de caniculă. Deși recomandarea obișnuită este de 8 pahare de apă pe zi, în lunile calde este indicat să ajungi la 10 pahare.

 
2. Ceaiul verde

Este o băutură esențială pentru prevenirea cancerului, dar știai că este utilizat și pentru ameliorarea funcționării arterelor și reducerea riscului de afecțiuni cardiovasculare?
Celulele care căptușesc vasele de sânge produc oxid nitric pentru a asigura circulația optimă a sângelui. Problema este că aceste celule nu trăiesc decât 30 de ani.
Pe măsură ce încep să dispară și sunt înlocuite, adulții de peste 40 și 50 de ani încep să aibă probleme legate de circulația sângelui. Cu toate acestea, declinul funcționării celulelor care căptușesc vasele de sânge nu este inevitabil. 
Potrivit unui studiu realizat de oamenii de știință din China, adulții pot preveni acest efect secundar. S-a demonstrat că persoanele de peste 40 de ani din China au o funcționare a arterelor la fel de eficientă ca la 20 de ani. Care este secretul? Dieta tradițională urmată în China, care include consumul frecvent de ceai verde, bogat în flavonoide. Acești antioxidanți reduc efectele negative asupra circulației și te ajută să te simți mai bine indiferent de temperatura de afară.
 

3. Ceaiul de hibiscus

În cadrul unui studiu de amploare au fost analizate 3.100 de alimente, printre care ierburi aromatice, condimente, băuturi și diferite feluri de mâncare. Cercetarea a vizat 283 de băuturi, iar dintre acestea ceaiul de hibiscus s-a clasificat pe primul loc din punct de vedere al conținutului de antioxidanți.
O ceașcă de ceai verde conține 36mmol de antioxidanți, aceeași cantitate de cafea are 47mmol de antioxidanți, ceaiul matcha conține 100mmol, iar cel de hibiscus cantitatea extraordinară de 136mmol de antioxidanți.

 
4. Apa cu oțet de mere

Această combinație a fost utilizată timp îndelungat datorită efectului util în procesul de slăbire, dar există și alte beneficii și anume reducerea nivelului de zahăr din sânge, controlul trigliceridelor și a poftelor alimentare. În cadrul unui studiu recent realizat în Japonia s-a constatat că persoanele care consumă în fiecare zi un pahar de apă cu o lingură de oțet de mere își reduc mai rapid greutatea, precum și procentul de grăsimi. Alege și tu acest remediu pentru a înfrunta zilele de vară. Vei vedea că tenul tău va arăta bine chiar dacă transpiri mai des, iar tonusul general se va ameliora semnificativ.

 
5. Ceaiul alb

Ceaiul alb, verde, negru sau Oolong provin din aceeași plantă, Camelia sinensis, dar se diferențiază prin metoda de prelucrare a frunzelor. Ceaiul alb este varianta cu gradul cel mai redus de procesare.
Presupune expunerea bobocilor și a frunzelor la aburi, apoi uscarea lor. Deși este adevărat că o ceașcă de ceai verde conține mai mulți antioxidanți, combinarea unei cești de  ceai alb cu suc de lămâie triplează cantitatea de antioxidanți și menține nivelul optim de hidratare, înfrumusețând în paralel pielea.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.