Ca să faci cea mai bună alegere când vine vorba despre consumul de apă, doi specialişti te învaţă câteva lucruri importante despre calitatea ei.
Mit: Apa minerală este cea mai sănătoasă apă
„Apa minerală, plată sau carbogazoasă, este o apă microbiologic pură. În general, aceasta are un conţinut ridicat de minerale care nu o recomandă pentru un consum zilnic. Apele minerale nu trebuie considerate produse miraculoase. În unele cazuri, sunt chiar contraindicate pentru că pot contribui la evoluţia unor afecţiuni. Spre exemplu, acestea trebuie evitate în afecţiuni precum cele de sânge sau cardiace, renale, cancer, în diabet, hemoragii, unele boli de piele sau ulcer gastric. De asemenea, organismul copiilor mici nu este pregătit pentru metabolizarea unui conţinut ridicat de săruri şi oligoelemente. Astfel că, în cazul lor, se recomandă o apă slab mineralizată. Apa de la robinet filtrată este o opţiune sigură şi convenabilă”, a adăugat Prof. Dr. Dan Dumitraşcu, Preşedinte Ales al Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie.
Mit: Puritatea apei este dată de nivelul de nitraţi
Potrivit biochimistului Silvia Enculescu, „conţinutul de nitraţi reprezintă doar o mică parte din totalul de componente care dau indicaţia corectă despre calitatea şi siguranţa apei. Alături de aceştia se mai regăsesc alte elemente fizice, chimice şi microbiologice care sunt controlate şi definesc obligatoriu, din punct de vedere legal, caracterul de apă potabilă, bună pentru consum. În total, peste 40 de parametri sunt analizaţi, printre cei mai importanţi fiind turbiditatea, pH-ul, conductivitatea, nitraţii, nitriţii, amoniacul, metalele, cantitatea de săruri dizolvate în apă sau cantitatea de calciu şi magneziu”.
Mit: Cea mai curată apă se obţine prin osmoză
Filtrarea prin osmoza inversă elimină din apă absolut tot conţinutul chimic, inclusiv cel de minerale absolut necesar pentru bună hidratare şi funcţionare a corpului. Astfel, apa obţinută prin osmoză inversă este pură chimic, dar fără nicio valoare nutritională, nepotabilă, absolut contraindicată consumului uman, cu parametri ce nu se mai încadrează în reglementările legale. Nu mai are calciu, magneziu şi alte săruri minerale şi odată ajunsă în corp şi consumată pe termen lung, se va iniţia un proces extrem de dăunător de demineralizare cu potenţiale efecte negative asupra sistemului osos şi cardiovascular. Este utilizată în principal în mediul industrial.
Mit: Apă alcalină păstrează echilibrul organismului
“Apă alcalină este utilizată pe baza unor tradiţii ce s-au format înaintea apariţiei medicinei fundamentată ştiinţific. Combaterea acidităţii gastrice nu este necesară la persoanele care nu au deficienţe. Dacă nu ar exista mediul acid, digestia şi protecţia tubului digestiv de infecţii ar fi imposibile. Practic anularea acidităţii gastrice produce un dezechilibru şi deschide poarta pentru infecţii ale tubului digestiv. Alcalinizarea mediului intragastric produce o contrareacţie prin care se anulează mecanismele de combatere a acidităţii gastrice, ceea ce duce la un rezultat contrar celui dorit. Pentru suferinţele gastrice apa neutră este la fel de bună, în plus există tratamente eficiente pentru bolile gastrice, fără a fi nevoie să se recurgă la remedii arhaice”, a completat Prof. Dr. Dan Dumitraşcu.