Când te gândești la un fel de mâncare ușor după o zi stresantă la serviciu precis ingredientele unei supe rapide te vor tenta. Vei reuși să eviți și consumul excesiv de calorii deoarece supele devin consistente fără să folosești ingrediente care îți pot pune în pericol silueta.
Iată ce variante de supe ar trebui să încerci în timpul săptămânii:
1. Supă cu salsa și creveți
Ingrediente:
- 1 lingură de ulei de măsline;
- 1 ceapă medie, tocată mărunt;
- 2 căței de usturoi, striviți;
- 1l de zeamă de pui;
- 500g de roșii de la conservă, tăiate cubulețe;
- ½ ceașcă de salsa;
- 150g de porumb de la conservă, scurs;
- 2kg de creveți, gătiți;
- 1 avocado, tăiat mărunt;
- 2 linguri de mărar tocat;
- ½ cană de chips-uri tortilla, mărunțite;
- lime și ceapă verde tocată, opțional.
Cum se prepară:
Încălzește uleiul într-o oală mare, la foc mediu. Adaugă ceapa, acoperă 8 minute, apoi continuă cu usturoiul și mai lasă un minut.
Pune apoi zeama de pui, roșiile și salsa și dă focul mai tare, până dă în clocot. După aceea redu focul și mai lasă 5 minute. Pune porumbul, creveții, avocado și amestecă bine. Finalizează cu mărar și chips-uri. Servește imediat, decorat cu lime și ceapă verde. Vei obține 8 porții.
Profil nutrițional pentru o porție: 204 calorii, 15g de proteine, 9g de grăsimi, 19g de carbohidrați, 60mg de calciu, 3g de fibre.
2. Supă-cremă de porumb și bacon
Ingrediente:
- 2 linguri de unt;
- 1 cană de ceapă, tocată mărunt;
- ¼ linguriță de piper negru, proaspăt măcinat;
- 2 căni de zeamă de pui;
- 2kg de porumb congelat;
- 12 felii de bacon, tăiate bucățele mici;
- 1 cană de lapte.
Cum se prepară:
Pune untul, ceapa și piperul într-o oală mare. Lasă la foc mediu timp de 6 minute, până se înmoaie ceapa, apoi continuă cu zeama de pui și porumbul.
Dă în clocot, apoi lasă 5 minute la foc mic. După aceea oprește focul, amestecă totul în blender și pune din nou totul în oală. Adaugă laptele și baconul, amestecă bine și mai lasă 10 minute la foc mic. Vei obține 10 porții.
Profil nutrițional pentru o porție: 225 de calorii, 15g de proteine, 12g de grăsimi, 14g de carbohidrați, 19mg de calciu, 3g de fibre.
3. Supă toscană de fasole
Ingrediente:
- 2 linguri de ulei de măsline;
- 1 ceapă medie, tăiată solzi;
- ½ linguriță de rozmarin uscat;
- un vârf de cuțit de cimbru;
- 3 căței de usturoi, tocați mărunt;
- 1l de zeamă de pui;
- 700g de fasole cannellini de la conservă, clătită cu apă rece și scursă;
- 200g de spanac congelat.
Cum se prepară:
Pune uleiul într-o oală mare, apoi adaugă ceapa, rozmarinul și cimbrul. Lasă acoperit, la foc mic, 8 minute, până când se înmoaie ceapa.
Pune apoi și usturoiul și mai lasă 1 minut. Continuă cu zeama de pui și fasolea de la conservă și dă focul mai tare până dă în clocot. După aceea dă din nou focul mic și mai lasă 5 minute. Adaugă și spanacul, mai lasă 2 minute, apoi poți servi supa. Vei obține 8 porții.
Profil nutrițional pentru o porție: 252 de calorii, 14g de proteine, 4g de grăsimi, 42g de carbohidrați, 144mg de calciu, 10g de fibre.