Ai observat că te dor tot timpul încheieturile sau spatele ori ești mereu epuizat, chiar dacă nu a trecut nici măcar jumătate din zi? Nu ignora aceste simptome pentru că pot semnala lipsa de vitamina D. Chiar dacă pare simplu să mergi să stai la soare programul încărcat, diferitele responsabilități familiale, perioadele de recuperare sau spitalizare pot face dificilă obținerea unei doze utile din această vitamină. Consecințele unei carențe persistente de vitamina D vor fi fragilizarea oaselor, creșterea riscului de fracturi și durerile cronice.
Iată ce gustări vor preveni efectele negative, menținând un nivel optim de vitamina D:
1. Smoothie cu pepene și căpșuni
Iată o băutură răcoritoare, cu o savoare cremoasă și consistentă. Ingredientul cheie care crește conținutul de vitamina D este iaurtul, iar de îndată ce vei gusta vei simți aromele fructelor și vei realiza că este foarte simplu să înlocuiești chiar și o masă principală cu acest smoothie când ești foarte ocupat.
Ingrediente:
- 100g de căpșuni congelate;
- o lingură de miere;
- 100g de miez de pepene (galben sau verde), tăiat cubulețe;
- 200ml de iaurt grecesc simplu;
- 2 linguri de semințe de chia.
Cum se prepară:
Amestecă toate ingredientele cu blenderul, apoi toarnă smoothie-ul într-o cană.
Presară migdale mărunțite deasupra și savurează.
2. Parfait cu iaurt
Straturile de iaurt, nuci crocante, cereale și fructe vor stopa poftele alimentare și te vor cuceri imediat cu gustul irezistibil. Această rețetă are un conținut redus de carbohidrați și te ajută să-ți reconturezi silueta în timp ce obții o doză importantă de vitamina D.
Ingrediente:
- 250ml de iaurt simplu;
- ½ măr verde, tăiat cubulețe;
- ½ ananas, tăiat cubulețe;
- 2 pere, tăiate cubulețe;
- 7 kiwi;
- 3 linguri de semințe de rodie;
- ½ cană de goji;
- o portocală;
- 100ml suc de guava;
- 5 linguri de fulgi de secară;
- 6 linguri de semințe de floarea soarelu;
- 6 linguri de nuci mărunțite.
Cum se prepară:
Amestecă toate fructele într-un bol, apoi adaugă sucul de guava.
Alege un borcan cu diametru mare și pune un strat de iaurt, apoi un strat de fructe, apoi un strat de fulgi de secară. Continuă cu un alt strat de iaurt, apoi adaugă nucile. Pune straturi alternative de iaurt și fructe până termini, iar la final realizează un topping crocant din semințele de floarea soarelui. Dă la rece 2 ore, apoi servește.
3. Salată de ciuperci cu ardei iute
Ciupercile sunt o sursă importantă de vitamina D, fiind un ingredient versatil pentru sandvișuri, salate, tocănițe sau supe. Testează această salată apetisantă, ușor picantă, cu un sos cremos, care poate fi consumată în orice moment al zilei pentru a obține energie suplimentară.
Ingrediente:
- 2 cepe roșii, tăiate solzi;
- un ardei iute, tăiat mărunt;
- 2 căni de ciuperci, tăiate felii subțiri;
- 2 linguri de frunze de coriandru;
- o lingură de ulei de măsline;
- o lingură de semințe de chimen;
- 2 linguri de oțet de mere;
- ¼ cană de iaurt grecesc;
- ¼ linguriță de sare.
Cum se prepară:
Pune uleiul într-o tigaie și adaugă semințele de chimen.
Lasă 2 minute la foc mic, apoi pune ardeiul iute, ceapa, sarea și ciupercile. Lasă la foc mediu 10-15 minute și amestecă tot timpul. După acest interval pune amestecul într-un bol. Lasă la răcit, apoi adaugă coriandrul, oțetul și iaurtul. Dă la frigider o oră, apoi servește presărat cu mărar proaspăt.