World Class România deschide un nou club de fitness în București, în centrul comercial Pipera Plaza

World Class România, lider de piaţă în industria de wellness autohtonă, continuă extinderea în București și deschide, în luna decembrie, un nou centru World Class, în cadrul Pipera Plaza, cel mai recent proiect comercial din Capitală. Acesta reprezintă cel de-al șaselea club de fitness deschis în anul 2015, marcând al 18-lea centru din rețeaua World Class România, alături de W by World Class - conceptul premium de club de fitness lansat în vară. Cele șase centre deschise anul acesta au presupus o investiție totală de peste șase milioane de euro.

Cu o suprafață totală de peste 1.470 de metri pătrați, World Class Pipera Plaza include o sală de sport cu echipamente de ultimă generație, o zonă de cross fitness, un studio de aerobic și o sală modernă de cycling. De asemenea, centrul include o zonă de functional training, dotată cu cele mai noi accesorii de fitness, precum TRX, Bulgarian Bags, Core Bags și multe altele.

“Clienții noștri au în permanență nevoie de servicii de înaltă calitate, ușor de accesat, de aceea pentru noi este foarte important să fim cât mai aproape de ei, de locuințele lor și de birourile unde lucrează.
Noul club de fitness, World Class Pipera Plaza, va completa prezența noastră în zonă și va deservi cu profesionalism noii clienți, oferindu-le atât programe de antrenament alături de cei mai buni instructori World Class, cât și dotări de ultimă generație. Vom continua strategia de extindere și vom inaugura și alte centre World Class, astfel încât să transformăm fitnessul într-o activitate accesibilă pentru o parte cât mai mare din populația României”, a declarat Michael Fredholm, CEO World Class România și Serbia.

Clienții World Class Pipera Plaza pot alege, în funcție de preferințe sau nivel de pregătire, dintre cursurile predate de către instructori certificați internațional sau pot opta pentru clase de antrenament personal, alături de antrenori profesioniști.
Abonamentele pentru World Class Pipera Plaza pot fi deja achiziționate, la un preț special, iar până la deschiderea clubului, clienții se pot antrena în orice club din rețeaua World Class.

Accesul în club se face de luni până vineri între orele 06:00-23:00, iar în zilele de sâmbătă și duminică, în intervalul orar 08:00-21:00.

Pentru mai multe detalii despre World Class Pipera Plaza, accesați: https://pipera.worldclass.ro/