Aceasta este concluzia la care a ajuns o echipă de cercetători canadieni care și-a publicat studiul în revista Neurobiology of Aging.
Până acum toți erau de acord că acest tip de mișcare este excelent pentru menținerea formei fizice. Însă studiul condus de Jason Steffener de la Universitatea Concordia din Montreal a arătat un nou avantaj pentru cei care nu evită să urce scări. Cu cât cineva urcă mai multe scări, cu atât creierul său va părea mai "tânăr" în plan strict fizic.
Până să ajungă la această cifră precisă, echipa profesorului Steffener a examinat creierele a 331 de adulți, utilizând imagistica prin rezonanță magnetică (IRM), metodă ce permite măsurarea volumului de materie cenușie din creier.
Îmbătrânirea este caracterizează printr-o pierdere vizibilă de materie cenușie. Echipa a comparat volumul cerebral al participanților în funcție de câte ori au urcat scările zilnic. Rezultatul evident a fost că, cu cât o persoană urcă mai multe etaje pe zi, cu atât creierul său rămâne mai "tânăr".
Concluziile studiului ar trebui să îi convingă pe amatorii de urcat cu liftul să mai urce și pe scări pentru a încetini îmbătrânirea creierului.
Cercetarea mai arată că, cu cât un om are mai mulți ani de studiu, cu atât creierul lui rămâne mai tânăr, câștigul fiind și mai mare decât în cazul mișcării pe scări: 0,95 ani pentru fiecare an de studiu terminat. Sfatul site-ului menţionat de Agerpres pentru cei care vor să își păstreze tinerețea creierului este, prin urmare, să învețe cât mai mult și să urce scări.
Foto: Depositphotos