Mersul nordic nu a fost gândit ca o dietă, ci a fost proiectat inițial ca un antrenament de vară pentru pasionații de schi. În prezent mersul nordic devine din ce în ce mai popular ca un mod de a face mișcare și de a arde mai multe calorii, mai ales pentru adulții de vârsta a doua și a treia.
„Tocmai m-am întors dintr-un concediu în Elveția, unde mersul nordic a devenit deja o pasiune pentru grupuri mari de persoane. Eram la gară și am văzut multe persoane de peste 70 de ani care așteptau să vină trenul pentru a părăsi orașul și a realiza acest exercițiu pe cărările din munți”, povestește dr. Aaron Baggish, cardiolog de la Spitalul General din Massachusetts.
Ce beneficii are mersul nordic?
Chiar dacă nu este o dietă, mersul nordic este foarte util pentru prevenirea obezității și reconturarea corpului. Combină exercițiile cardio cu stimularea constantă a mușchilor de la nivelul umerilor, brațelor, abdomenului și picioarelor.
„Când mergi fără bețe de schi vei activa numai mușchii de sub talie, dar mersul nordic îți permite să exersezi folosind 80-90% din mușchi, în loc de 50%, obținând în acest mod arderea unei cantități mult mai ridicate de calorii”, explică dr. Baggish.În cadrul studiilor realizate s-a constatat că mersul nordic arde cu 18 până la 67% mai multe calorii decât mersul obișnuit. De asemenea, mersul nordic este asociat și cu o reducere a procentului de grăsimi din organism, scăderea colesterolului „rău” de tip LDL, reducerea trigliceridelor, ameliorarea simptomelor depresiei, anxietății și a durerilor cronice. Acest exercițiu benefic contribuie la creșterea colesterolului „bun” de tip HDL, ameliorează rezistența fizică, susține refacerea mușchilor, crește flexibilitatea și reduce circumferința taliei în timp ce îți permite să explorezi suprafețe tot mai întinse și să fii în contact direct cu natura.
„Un avantaj major al acestui tip de antrenament este faptul că există o stabilitate mult mai mare când se folosesc bețele de schi.
Există mai multe puncte de contact cu solul, reducându-se riscul de accidentări care determină adesea persoanele vârstnice să stea acasă și să evite mișcarea și timpul petrecut în aer liber. Dacă se practică mersul nordic nu este necesar să te bazezi exclusiv pe picioare, ci te poți sprijini în bețe și vei merge mult mai confortabil”, spune dr. Baggish.Dincolo de aceste considerente mersul nordic este și foarte distractiv. În multe țări a devenit deja o variantă de socializare și merită să te implici în această activitate care poate fi practicată la orice vârstă.
Ce fel de bețe se folosesc pentru mersul nordic?
Spre deosebire de bețele utilizate pentru trekking sau cățărat, care au chingi mai largi în jurul încheieturilor, pentru mersul nordic se utilizează un sistem asemănător cu forma mănușilor, atașat direct la fiecare băț.
„Bagi mâna și îți folosești toată palma pentru a te sprijini pe bețe și a merge mai departe, spre deosebire de varianta tradițională care-ți permite să folosești numai anumite degete”, spune dr. Baggish.Bețele pot fi realizate din aluminiu sau carbon și sunt foarte ușoare. Vor avea vârfuri ascuțite pentru mersul pe cărările de munte sau din cauciuc pentru trotuare și alte suprafețe specifice orașelor. Înălțimea lor va fi fixă sau ajustabilă.
Cum să începi
Dr. Baggish consideră că majoritatea persoanelor pot practica mersul nordic, chiar și cele care au probleme cu echilibrul. „Bețele îți dau stabilitate și previn accidentările. Totuși, trebuie să discuți cu medicul tău înainte de a încerca acest exercițiu, mai ales dacă ai probleme cu inima”, spune acesta.
Pentru a practica mersul nordic va trebui să iei următoarele măsuri:
- îmbracă-te comod: alege haine care permit o mișcare liberă a brațelor, precum și materiale care se usucă repede;
- hidratează-te: este indicat să bei 200ml de apă înainte de a începe dacă vei merge maximum o oră, iar dacă plimbarea va dura mai mult ia-ți apă la tine și fă pauze pentru a te hidrata pe drum;
- realizează o încălzire de 10 minute și exerciții de stretching timp de 10 minute după ce ai terminat.