Fitness Gourmet - partea a III-a

La ce vreme e afară, cu siguranță multe dintre voi sunt norocoase și stau în casă. Și ca să nu vă plictisiți și să continuați să arătați extraordinar, vă propun câteva rețete

La ce vreme e afară, cu siguranță multe dintre voi sunt norocoase și stau în casă. Și ca să nu vă plictisiți și să continuați să arătați extraordinar, vă propun câteva rețete sănătoase și gustoase. Spor la gătit, doamnelor!

Mic dejun

Leftover sandwich -  se păstrează de seara niște bucăți de piept de pui la grătar sau mușchi de vițel la grătar.

Pentru acest sandwich este nevoie de o lipie libaneză mică, tăiată pe jumătate. Se taie julien carnea și se trage repede la tigaie cu un sos picant – chilli amestecat cu pastă de gogosar, suc de roșii și puțin pătrunjel verde. Se umple lipia desfăcută ca un buzunar cu salată verde iceberg, fâșii de ardei gras, castravete, roșii uscate sau proaspete. Pe mijlocul buzunarului se pune carnea picantă, scursă de sos.
Se rulează ca o shaorma în staniol și se mănâncă cu un pahar de airan de casă: iaurt diluat cu 1/3 apă, un praf de sare și, eventual, mentă proaspătă.

Prânz

Mușchiuleț de porc picant (dintr-un mușchiuleț ies 2 porții) – într-un vas ceramic se amestecă o cană de apă cu chilli dulce, piper măcinat mare, boia de ardei dulce, praf de roșii uscate, fulgi de usturoi, sare. Se pune mușchiulețul de porc curățat de grăsime aparentă în sos și se pune capacul vasului ceramic.

Se pune în cuptorul încins în prealabil la 200 de grade și se lasă la copt timp de 15-20 de minute. Se servește cu salată verde.

Cină

Gratin de legume – se fierb 10 minute în apă cu sare buchețele de broccoli, conopidă, morcov. Între timp, se fac pe grill felii de dovlecel, vânătă și zucchini. Se scot legumele și se scurg pe prosop de hârtie, apoi se așează frumos într-o cocotte de ceramică.

Se face un amestec din mozzarella de vită dată pe răzătoare cu un ou bătut, împreuna cu sare, piper, fulgi de usturoi și praf de roșii uscate. Se toarnă peste legume și la sfârșit se presară o lingură de pecorino picante dată pe răzătoare.  Se servește fierbinte.

cori-gramescu