Cum arată antrenoarele de fitness celebre când nu se pozează în unghiul potrivit

Au un corp perfect pe Instagram, însă fotografiile nu reflectă în totalitate realitatea. Multe antrenoare de fitness celebre şi-au postat fotografii în care corpul lor nu arată perfect.

Anna Victoria este una dintre cele mai sexy antrenoare de fitness din lume. Din dorinţa de a arăta fanilor săi că un corp perfect în fotografii nu reflectă întotdeauna realitatea a postat pe Instagram o poză dintr-un unghi care nu o avantajează, explicând că impactul pe care social media îl are asupra tinerelor şi a încrederii de sine reprezintă o problemă.

Prin urmare, după ea au început şi alte antrenoare de fitness celebre să pună fotografii cu corpul lor aşa cum arată în marea majoritatea a timpului sau atunci când nu sunt pozate dintr-un unghi avantajos.

Ceea ce vezi pe Instagram este doar partea frumoasă din viaţa unei persoane. Iar antrenoarele de fitness demonstrează prin fotografii că silueta lor nu este mereu aşa cum arată în poze. Priveşte aceste fotografii şi reţine că nu tot ceea ce vezi pe reţelele de socializare reflectă întotdeauna realitatea şi că niciun om nu are o viaţă perfectă, aşa cum poate apare ea prin intermediul postărilor sale.

Anna Victoria

"Acesta este corpul meu perfect în 1% din timp şi în a doua imagine sunt eu în 99% din timp. Şi iubesc ambele fotografii la fel de mult. Că este vorba despre un unghi bun sau prost, nu trebuie să te iubeşti mai puţin. Recent am dat peste un articol despre o femeie care spunea că refuză să-şi accepte imperfecţiunile, deoarece acestea nu există. Mi-a plăcut atât de mult acest lucru, deoarece transmite un mesaj foarte puternic legat de faptul că celulita, colăceii, vergeturile nu reprezintă lucruri de care să ne fie ruşine şi să devină o obsesie pentru noi", scrie antrenoarea în dreptul fotografiei.

"Nu m-am pozat în aceste ipostaze, deoarece consider că arăt rău sau pentru că colăceii sunt inestetici, ori părul nearanjat sau lipsa de make-up nu sunt în regulă. Toate acestea sunt absolut normale. Impactul pe care social media îl are asupra tinerelor şi a încrederii de sine reprezintă o problemă", a scris Anna Victoria pe contul său de Instagram.

Jen Widerstrom

Este o altă antrenoare de fitness celebră care vrea să le arate fanelor că abdomenul său nu este întotdeauna perfect. "Toate arătăm aşa atunci când suntem aşezate. Nu te stresa legat de modul în care arată corpul tău în anumite poziţii. Aceste două fotografii au fost realizate la un interval de 2 minute între ele", scrie Jen Widerstrom în dreptul fotografiei.

Ashlie Molstad (foodiegirlfitness)

Este pasionată de fitness şi are foarte mulţi follower-şi pe Instagram. Dar şi ea s-a alăturat modelelor de fitness care postează fotografii cu corpul lor care nu arată perfect. "Aceeaşi fată, alt unghi. Dacă vă arăt fotografiile perfecte mă voi asigura că le vedeţi şi pe cele mai puţin frumoase. Asta pentru că trebuie să înţelegem cu adevărata noastră valoare nu se măsoară în câte pătrăţele avem pe abdomen sau cât de bombat este fundul nostru. Să-ţi iubeşti corpul aşa cum este el poate să fie o sarcină dificilă. Însă, adevărata viaţă începe atunci când te iubeşti aşa cum eşti, indiferent de unghiul în care ai fost pozată", scrie Ashlie Molstad.