Ideea să faci Sport pentru a slăbi, desi este logică, prezintă un mare neajuns din punct de vedere Psihologic, pentru că subconştientul tău va defini Sportul ca fiind un mijloc, o cale, o Unealtă prin intermediul căreia tu să-ţi atingi un scop.
În momentul în care vezi Sportul numai ca pe o cale, un mijloc, o unealtă care să te ajute să slăbeşti, în subconştient pui Sportul pe un nivel de importanţă inferior. Astfel ai tendinţa să foloseşti sportul exact ca pe o unealtă şi instinctiv te vei concentra mai mult asupra scopului şi mai puţin asupra activităţii sportive în sine.
Este ca atunci când trebuie să baţi albuşul de ou cu un tel pentru a obţine spumă. Câţi dintre noi s-ar concentra asupra telului, adică asupra uneltei? Nici nu este normal să te concentrezi asupra uneltei. Toată lumea se va concentra numai pe rezultatul acţiunii şi anume asupra obţinerii spumei.
Cu alte cuvinte, în mod implicit vei fi mai atent şi mai concentrat asupra rezultatului pe care-l aştepţi, şi anume să scazi în greutate şi astfel poate apărea chiar şi tentaţia să forţezi „unealta“ pentru atingerea cât mai rapidă a scopului tău. Acest lucru nu este bun, mai ales în cazul în care nu ai suficientă experienţă în utilizarea uneltei, adică în cazul în care n-ai mai făcut sport demult, sau n-ai făcut sport deloc.
Ce vreau să spun este că abordând sportul ca pe o unealtă, de cele mai multe ori se întâmplă ca acesta să fie folosit incorect, ceea ce poate perturba Confortul şi Echilibrul tău Psihologic, lucru care va genera o stare de aversiune faţă de efort fizic în general.
De aceea recomandarea mea este ca pentru abordarea corectă a sportului, să treci în plan secundar ideea că trebuie să faci sport pentru ca să slăbeşti şi să dai mai multă atenţie activităţii sportive în sine. Adică sportul să nu fie doar un alt punct bifat pe lista lucrurilor pe care trebuie să le faci ca să slăbeşti.
Când spun că trebuie să dai mai multă atenţie activităţii sportive în sine, nu înseamnă că trebuie să faci mai multe exerciţii şi să stai mai mult timp la sală, ci este un îndemn pentru o abordare treptată, conştientă a exerciţiilor, cărora te sfătuiesc să le dedici timp suficient pentru deprinderea corectă a fiecăruia.
Sportul este de fapt o necesitate majoră, care trebuie satisfăcută pentru ca întreaga ta fiinţă să poată beneficia de echilibrul fizico-psihic de care are nevoie.
Deci Sportul trebuie privit ca făcând parte din natura ta.Când afirm aceste lucruri am în vedere cel mai important şi mai evident fapt: omul modern nu mai depune efortul fizic pe care era obligat să-l facă în trecut.
Odată cu progresul tehnologic şi cu dezvoltarea vieţii sociale din marile aglomerări urbane, facem din ce în ce mai puţin efort fizic, fiind predispuşi din ce în ce mai mult la sedentarism.
De aceea sportul trebuie privit ca pe un scop în sine şi trebuie să-i faci loc în viaţa ta.
Pentru a avea succes cu integrarea unui program sportiv în viaţa ta, este esenţial ca această integrare să o faci treptat.
În ceea ce mă priveste, când am luat decizia să fac ceva ca să slabesc, am facut şi eu ca mai toata lumea. Adica am făcut greşeala să mă apuc de sport doar cu scopul ca să slabesc şi am făcut aceasta fără să mă pregătesc psihologic înainte, crezând că voi putea să slăbesc numai făcând sport, fără să adopt schimbări în plan alimentar. Ideea era simplă. Mă gândeam că prin exerciţiu fizic voi consuma exesul de calorii şi astfel prin sport voi consuma mai mult decât bag în mine. Evident am dat greş.
Dar nu numai la mine am observat acest lucru. Aproape toate persoanele pe care le-am întâlnit şi care doreau să slăbească şi gândeau în felul acesta, nu numai că nu au reuşit să slăbească suficient dar, lucru care este poate chiar mai grav, au căpătat o stare de aversiune faţă de ideea de efort fizic, au început să perceapă sportul ca fiind ceva greu, care cere timp, cere sacrificiu, implică suferinţă şi treptat s-au îndepărtat tot mai mult de experienţa practică.
Oricum, întreaga activitate sportivă trebuie să se desfăşoare sub semnul Confortului Psihologic şi nu trebuie să forţezi, pentru a evita astfel disconfortul major şi instalarea unei stări de aversiune faţă de efort.
Evident că începând să faci sport, până ce muşchii se vor obişnui cu efortul şi pentru perioade scurte de timp, vor apărea şi este normal să apară unele dureri inerente cum ar fi febra musculară. Febra musculară este normal să se întâmple şi este chiar salutar că se întâmplă, pentru că te face să conştientizezi grupele de muşchi. Febra musculară este un foarte preţios răspuns al corpului tău, care astfel îţi transmite că este prezent, că există, că are nevoie să fie pus să lucreze, că începe să consume excesul de grăsime, arătându-ţi în acelaşi timp ce grupe musculare sunt rămase în urmă cu dezvoltarea.
Cum trebuie să începi să acţionezi?
Pentru început cele mai importante lucruri sunt consecvenţa şi frecvenţa, adică regularitatea cu care trebuie să ajungi să faci sport.
Abia apoi poţi să începi să te gândeşti la adoptarea unui program complex de exerciţii fizice.Acest lucru înseamnă că este foarte important ca la început să ai şedinţe regulate, cu puţine exerciţii, poate chiar unul singur, dar cărora să le dedici timp şi atenţie. Este foarte important ca odata ce ai început, să rămâi consecvent în acţiunea ta şi să îţi programezi celelalte activităţi acordând prioritate şedinţelor de sport şi nu invers.
În continuare voi trece în revistă principiile cărora trebuie să le dai atenţie pentru ca să ai rezultate.
Principii:
1. Începe încet
2. Alergarea şi abdomenele
3. Postura
4. Respiraţia
5. Încălzirea
6. Concentrarea
7. Bea apă
8. Exerciţiile de fortă
9. Odihna
10. Consecvenţa
Principiul 1 – Începe încet
Fie că ai foarte multe kilograme în plus faţă de masa ta normală, fie că ai nevoie să dai jos doar câteva kilograme, îţi recomand ca în timp ce vei deprinde principiile de alimentaţie prezentate în capitolul anterior, în plan sportiv să adopţi un singur exercitiu fizic şi anume mersul. Dar acest exerciţiu fizic să-l faci cu regularitate, să-i dedici timp şi să-i sporeşti treptat frecvenţa şi intensitatea.
Să îţi spun cum am ajuns eu la soluţia de mai sus. Când am constatat că am 110 Kg şi am luat decizia să fac ceva ca să slăbesc, m-am gândit să încep procesul de slăbire doar cu sport, fără modificări în planul alimentaţiei. Aveam o bicicletă de cameră şi ştiam să sar coarda. Aşa că m-am pus pe treabă.
După trei serii de câte 3 minute fiecare petrecute pe bicicletă, am constatat cu o oarecare îngrijorare că mă dor foarte tare încheieturile. Am facut o pauză de vreo 5 minute, apoi am încercat să sar coarda, dar la scurt timp am realizat că din cauza faptului că eram prea greu, exerciţiile respective reprezentau o solicitare mult prea mare pentru articulaţiile mele. În acelaşi timp eram copleşit de gânduri cum ar fi că îmi va fi foarte greu să fac sport, că nu am chef să mă obosesc în halul acela, sau că nu vreau să-mi pun sănătatea în pericol.
Imediat am sesizat efectul psihologic negativ pe care îl avea asupra mea această abordare pripită a problemei slăbitului.
Astfel am realizat două lucruri.
Primul lucru a fost importanţa faptului ca mai întâi să actionez în planul alimentaţiei, să dau jos un anumit număr de kilograme şi abia apoi, mai uşor fiind, pot să adopt un program de exerciţii fizice mai complex şi mai intens.
Al doilea lucru pe care l-am realizat a fost importanţa de a nu mă grabi în a adopta exerciţii fizice prea solicitante.
Numai că pentru mine la acea vreme, bicicleta de cameră şi săritul corzii erau cele mai la îndemână exerciţii, mai simplu decât acestea nu mai era decât Mersul.Aşa că am luat decizia ca o perioadă, în timp ce voi deprinde principiile de alimentaţie, să merg regulat în parcul Herăstrău şi să fac un tur de lac, mergând.
La început am mers o zi pe săptămână, apoi progresiv am crescut la două zile şi la trei zile pe săptămână. Turul de mers pe care-l făceam în jurul lacului a evoluat în timp de la o plimbare agale, la un mers rapid ca atunci când ai întârziat la serviciu.
Trebuie să-ţi spun că după primul tur făcut, am avut febră musculară aproape o săptămână.
Această abordare, oricât de simplă ar părea ea şi oricât de simplu ar părea exerciţiul în sine, m-a ajutat să capăt o stare de mulţumire realizând faptul că acela era nivelul meu de moment, m-a ajutat să înţeleg că nu avea rost să fortez prosteşte cu exerciţii care deocamdată erau peste puterile mele, m-a ajutat să îmi placă să dedic timp exercitiului fizic, pentru că nu era un exerciţiu foarte solicitant dar îmi punea totuşi muşchii la treabă, m-a ajutat să simt că pot progresa.
Ca o concluzie, dacă vrei să afli nivelul la care eşti din punct de vedere al condiţiei fizice, trebuie să urmăreşti starea de confort fizic şi mental pe care o ai în timp ce execuţi un exerciţiu. Dacă durata în care poţi executa exerciţiul respectiv fără să te simţi rău, epuizat sau agitat, este mult prea mică faţă de cât credeai tu că poţi face sau că trebuie să dureze, înseamnă că pentru început trebuie să lucrezi un exerciţiu cu un nivel de dificultate mai mic decât cel abordat.
Să luam ca exemplu două exerciţii: alergarea şi flotările.
Când o persoană îşi propune să facă sport după o perioadă lungă de inactivitate sportivă, sau după o lipsă totală de activitate sportivă, îşi fixează în minte nişte limite pe care crede acea persoană că le poate atinge.
Aici apare o problemă. Omul în general, când este vorba să desfăşoare activităţi pe care nu le-a experimentat direct, sau nu le-a mai experimentat demult, se creditează cu puteri mult mai mari decât dispune.
Astfel cineva care n-a făcut sport deloc, sau n-a mai făcut sport demult, gândeşte cam aşa: „Ce mare lucru să alerg 10 minute?“.
Când însă este pus în faţă faptului, constată că nu poate, sau că este foarte greu. Această constatare ar putea avea efecte negative asupra integrării unei activităţi sportive în viaţa persoanei respective, dacă nu are luciditatea să accepte că nivelul condiţiei fizice de moment este mai mic decât credea şi astfel să adopte un exercitiu cu un nivel de dificultate redus.De exemplu, în loc să-şi propună să alerge 10 minute, să-şi propună să alerge 3 minute, apoi să facă o pauză de 1-2 minute, să reia alergarea pentru încă un interval de 3 minute, iar când simte că nu mai poate, să se oprească şi să reia procesul la următorul antrenament. Sau să adopte un exercitiu mai uşor cum ar fi mersul, pe care să-l facă cu regularitate.
La fel şi la flotări. O persoană care îşi propune să facă 15 flotări şi constată că nu poate să facă nici 3, în loc să se alarmeze ar putea să schimbe punctul de sprijin de la picioare, să îl mute de pe vârfurile picioarelor, pe genunchi şi să încerce astfel să facă numărul de flotări pe care şi l-a propus.
- Continuarea în articolul următor -