Am lansat primele antrenamente de aerobic cu denumiri în limba română

”Te doare tot”, ”Picătura chinezească”, ”Și greu, și repede”, ”Doare, dar trece” ori „Tare ca piatra” sunt doar cinci dintre cele peste 40 de programe pe care le-am lansat în

”Te doare tot”, ”Picătura chinezească”, ”Și greu, și repede”, ”Doare, dar trece” ori „Tare ca piatra” sunt doar cinci dintre cele peste 40 de programe pe care le-am lansat în luna martie în cadrul LadyFIT Gym, prima sală de aerobic din București, dedicată în exclusivitate doamnelor și domnișoarelor.

Programele fac parte din strategia de primavară a sălii și se adresează tuturor doamnelor și domnișoarelor, pentru că sala oferă clase pentru toate nivelurile de pregătire fizică: începator, mediu și avansat.

Am decis să dăm nume în limba română orelor pe care le oferim la LadyFIT Gym pentru că ne dorim să aducem sportul într-o zonă a bunei dispoziții, a relaxării și-al amuzamentului.

În ultimii ani, industria de fitness din România a intrat într-o zonă a rigidității și seriozității, o abordare care nu are nimic de-a face cu motivele reale pentru care oamenii vin la sală din postura de amatori care vor să se destindă după o zi de muncă, plină de stres și probleme.

Plăcere, bucurie, bunăstare sufletească, vocație, devotament. Toate acestea sunt valori în care echipa mea de la LadyFIT împreună cu mine credem și pe care încercăm să le transmitem prin tot ce facem și clientelor noastre.

Le încurajăm pe femei să fie mândre de ceea ce sunt, de feminitatea lor și de faptul că își dau silința să facă lucruri bune pentru mintea și pentru corpul lor. Femeile care vin la LadyFIT sunt oameni obișnuiți, nu atleți din reclame la branduri de sport celebre, și ele trebuie tratate ca atare, nu prin comparație cu imagini ale unor sportive care au făcut mișcare toată viața.

Nu am reinventat roata, dar am înțeles un lucru simplu pe care fiecare ni-l dorim în orice moment al vieții: să ne simțim acceptați și iubiți pentru ceea ce suntem.

Toată lumea trage de fiecare dintre noi în fiecare zi și, de aceea, la LadyFIT vrem ca femeile să găsească acel moment de respiro de care au nevoie, un loc în care timpul să stea în loc, iar ele să se dedice, măcar pentru o oră, unui obiectiv clar: ele însele.

Un abonament full time la LadyFIT Gym costă 246 de lei pe lună și doar 150 de lei pe lună același abonament pentru eleve și studente, cele mai mici prețuri pentru o sală de aerobic, care se află în zona centrală a Bucureștiului.

Vă aștept cu drag la sală!

Cori Grămescu
www.cori.ro
ladyfit.ro

cori-gramescu