Grăsimea de pe burtă este cel mai dificil lucru de îndepărtat, iar acest lucru poate să-l confirme majoritatea femeilor care au constatat că acolo este zona cu probleme şi că nu este deloc uşor să lupţi împotriva ei. Însă, cu atenţie acordată alimentaţiei plus un program consecvent de exerciţii, abdomenul tău va fi mai tonifiat, astfel încât muşchii vor apărea mai bine conturaţi.
Ideea de a avea pătrăţele pe abdomen este una dorită de multe femei, însă fără ca aceasta să fie dusă la extrem. Un abdomen tonifiat şi plat va arăta sexy, însă nu este necesar să ajungi la o masă musculară mult prea dezvoltată în zona abdomninală.
Iată un plan recomandat de Eva.ro care te va ajuta să-ţi tonifiezi musculatura abdominală:
1. Abdomen plat: Apucă-te de alergat sau de orice activitate fizică mai intensă!
Un prim pas pe care îl poţi face în lupta împotriva grăsimii abdominale este acela de a te apuca de o activitate sportivă care să te ajute să consumi din calorii. În primă fază, specialiştii sunt de părere că abdomenele nu te vor ajuta foarte mult până ce nu vei reuşi să elimini din stratul de grăsime de la nivelul abdomenului.
Astfel că alergatul, înotul, ciclismul, plimările lungi, urcatul scărilor sau orice alt sport preferi te pot ajuta să arzi mai multe calorii şi să scapi de excesul de grăsime de pe burtă.
Reţine că această activitate trebuie efectuată constant pentru a obţine rezultatele dorite. Nu vei slăbi la abdomen dacă alergi într-o săptămână de 3 ori, după care faci pauză şi mai alergi luna următoare la fel. Trebuie să-ţi stabileşti un program riguros, astfel că măcar de 3-4 ori pe săptămână să mergi la alergat.
2. Abdomen plat: Alimentaţia poate să facă minuni
Înfometarea nu este o soluţie, deoarece îţi distrugi sănătatea şi nu vei obţine rezultate care să dureze pe termen lung. În schimb trebuie să te concentrezi pe alimentele care conţin grăsimi bune (uleiurile vegetale presate la rece, seminţe şi nuci crude, avocado, măsline, ciocolată neagră), legume, fructe, verdeţuri, carne slabă şi leguminoase.
Evită zahărul rafinat, excesul de sare, produsele procesate, făina albă şi produsele care o conţin, sucurile carbogazoase, alcoolul.
3. Abdomen plat: Exerciţiile care tonifiază musculatura abdominală
Din poziţia culcat pe spate, genunchii îndoiţi ridică uşor spatele, apoi picioarele. Întinde mâinile paralel cu solul şi apoi picioarele. Menţine poziţia timp de câteva secunde, după care relaxează-te şi repetă mişcarea de 5 ori.
Din poziţia culcat pe partea stângă întinde mâinile deasupra capului, astfel ca întregul corp să fie în linie dreaptă. Odihneşte-ţi capul pe mâna stângă, ridică picioarele în aer, urmate de mâini şi trunchi cât de sus poţi.
Din poziţia culcat pe spate, ridică uşor genunchii şi înclină-i spre stânga. Mâinile ridică-le puţin, cu palmele în sus. Priveşte în tavan şi plimbă picioarele îndoite de la stânga la dreapta. Repetă mişcarea de 10 ori.