În concediu, parcă mai mult decât în alte situaţii, pericolele îngrăşatului te urmăresc la tot pasul. Nu aştepta sfârşitul concediului pentru a constata faptul că ai luat în greutate! Mai bine urmează sfaturile noastre pentru a nu te îngrăşa în concediu.
1. Rezervă o cameră cu chicinetă
Dacă îţi rezervi o cameră la hotel, este foarte posibil să nu fie echipată cu spaţiu pentru gătit (chicinetă), însă apart-hotelurile şi vilele au adesea o astfel de facilitate. De ce este bună o chicinetă în concediu? Pentru că ai ocazia să îţi pregăteşti mâncăruri uşoare şi să eviţi luarea meselor în oraş tot timpul. În acest fel, ştii exact ce mănânci şi ai un control mai mare asupra porţiilor de mâncare.
Prin comparaţie, când comanzi mâncare la restaurant, tinzi să te laşi purtată de val şi să consumi porţii considerabile de mâncare. În plus, eşti tentată să-ţi comanzi şi alte delicii, cum ar fi prăjituri sau îngheţată, care în final nu fac altceva decât să-ţi furnizeze un număr exagerat de calorii.
2. Consuma băuturi alcoolice cu moderaţie
În concediu ai liber la distracţie şi petreceri. Şi ce crezi că se potriveşte cel mai bine într-un astfel de context? Ai ghicit, bauturile alcoolice. Dacă ieşi cu prietenii în oraş, tentaţia de a consuma alcool este cu atât mai mare, însă dacă ţii la siluetă este bine să fii atentă la ce şi cât consumi. Cocktailurile alcoolice au un gust extraordinar şi sunt ideale pentru reprezentantele sexului frumos, dar în acelaşi timp pot fi adevărate bombe calorice, echivalente cu o porţie mare de prăjitură sau cu un meniu fast food.
Şi berea conţine un număr mare de calorii, prin urmare consum-o cu moderaţie.
3. Practică sporturi de vară în aer liber
Dacă îţi petreci concediul la mare, îţi sugerăm să practici sporturi distractive în aer liber: tenis, volei pe plajă, înot, jogging. Toate acestea te vor ajuta să nu te îngraşi în perioada concediului şi să-ţi tonifici corpul.
Dacă alegi să-ţi petreci concediul la munte, drumeţiile şi plimbările în aer liber ar trebui să fie la ordinea zilei pentru a fi sigură că arzi toate caloriile pe care le consumi.
4. Ai grijă la tentaţiile all inclusive
Concediul petrecut în regim all inclusive este genial dacă vrei să economiseşti bani, dar trebuie să fii atentă şi la siluetă în acest caz. Ideea de a mânca oricât vrei nu trebuie aplicată cu orice preţ, mai ales dacă meniul de bufet suedez cuprinde alimente care îngraşă. Pentru a-ţi păstra silueta în vacanţă, ar trebui să te ghidezi după motto-ul "less is more".
5. Ia în geantă gustări sănătoase
De multe ori, gustările nesănătoase fac mai mult rău siluetei decât o porţie de cartofi prăjiţi. Prin urmare, pentru a evita îngrăşarea în concediu, nu ceda în faţa unor gustări precum gogoşile cu zahăr şi topping de ciocolată, cafea cu frişcă şi alte arome irezistibile sau prăjituri însiropate şi foarte dulci.
Nu spune nimeni că este uşor să-ţi menţii greutatea în concediu când ai atât de multe ispite delicioase la tot pasul, dar cu puţină ambiţie vei reuşi să te întorci acasă cu aceeaşi greutate sau, de ce nu, poate cu una mai mică
5 sfaturi ca să nu te îngraşi în concediu. Ce greşeli să eviţi
Ai muncit un an întreg ca să dobândeşti o siluetă impecabilă, pe care s-o afişezi cu mândrie pe plajă? Meriţi toate felicitările pentru efortul pe care l-ai depus, însă nu este cazul să laşi garda jos.
De Laura Galan