După o încălzire cu genuflexiuni sumo şi puţin cardio, urmează un circuit de exerciţii care pornesc din planşă combinate cu un alt exerciţiu care presupune menţinerea abdomenul perfect încordat. Toate aceste exerciţii combinate precum în video-ul prezentat de PopSugar te vor ajuta să lucrezi muşchii abdominali fără să faci abdomenele cu care erai obişnuită.
Potrivit antrenorilor celebri, un abdomen plat se poate obţine şi fără să faci mereu acele abdomene de care poate te-ai plictisit.
Genuflexiunile de încălzire lucrează toţi muşchii din corp
Chiar dacă la prima vedere ai crede că genuflexiunile vizează doar muşchii fesieri şi ai picioarelor, trebuie să ştii că acest exerciţiu aduce beneficii pentru toată musculatura corpului. El este extrem de eficient, deoarece stimulează corpul să elibereze hormoni care sunt importanţi pentru dezvoltarea musculaturii. Prin urmare, dacă alegi acest exerciţiu nu numai picioarele şi posteriorul vor simţi beneficiile, ci şi întreg trunchiul.
Circuitul de exerciţii care pornesc din planşă aduce beneficii pentru abdomen, dar şi pentru spate şi braţe. Pentru început se poate începe cu postura standard, după care să recurgi la alte variaţii ale acestui tip de exerciţiu pentru a lucra şi alţi muşchi, precum este prezentat în video-ul de mai jos.
Aceste exerciţii care pornesc din planşă te ajută să obţii un abdomen plat, dar îmbunătăţesc şi postura trunchiului, întăresc musculatura din jurul coloanei vertebrale şi te ajută să scapi de durerile de spate.
Iată cum trebuie să arate antrenamentul tău de 5 minute de exerciţii pentru un abdomen plat: