Sunt lente, dar intense pentru musculatura ta, ceea ce înseamnă că vei avea rezultatele dorite în cel mai scurt timp.
De asemenea, sunt şi foarte relaxante, mai ales dacă le asociezi cu muzica ta preferată.
Exerciţiul 1
Stai cu picioarele depărtate, vârfurile degetelor orientate către exterior şi braţele întinse în lateral, palmele în jos.
Îndoaie genunchii, până ce pulpele sunt paralele cu solul, în timp ce cobori braţele.
Rămâi pentru trei secunde în acestă poziţie, apoi îndreaptă picioarele şi ridică-te pe vârfuri.
Ridică braţele deasupra capului până ce se intersectează.
Repetă în două seturi a câte 16 exerciţii fiecare.
Exerciţiul 2
Stai cu palmele şi picioarele pe podea, posteriorul ridicat.
Îndoaie genunchii astfel încât să atingă podeaua.
Revino la poziţia de start pentru un exerciţiu complet.
Realizează două seturi a câte 10 reprize.
Exerciţiul 3
Fă o fandare cu piciorul drept în lateral, păstrând piciorul stâng perfect drept.
Pune palmele una peste cealaltă, coatele îndoite la 90 de grade, deasupra capului.
Întinde-ţi întreg trunchiul către dreapta.
Apleacă-te mai mult către dreapta, îndreptând braţele în acelaşi timp.
Aşteaptă două secunde, apoi revino la poziţia de start.
Repetă exerciţiul de 10 ori pentru fiecare parte.
Exerciţiul 4
Apleacă-ţi trunchiul către dreapta, de la mijloc, aşezând palma dreaptă lângă genunchiul drept.
Ridică piciorul stâng de pe podea.
Păstrând vârfurile întinse, realizează cu piciorul mici cercuri în aer, în sensul acelor de ceasornic, apoi 10 în sens invers.
Schimbă poziţia şi repetă.
Exerciţiul 5
Păstrând genunchii îndoiţi, ridică tălpile de pe podea şi apleacă trunchiul la 45 de grade, într-o poziţie asemănătoare unui V.
Întinde braţele înainte, perfect paralele cu solul.
Sprijină-te apoi pe spate, uşor în lateral, întinzând picioarele şi ducând braţele deasupra capului.
Revino apoi la poziţia de V. Repetă mişcarea şi în partea stângă pentru ca exerciţiul să fie complet.
Realizează două seturi a câte 10 repetiţii.