Zece sfaturi pentru a nu te ingrasa in perioada sarbatorilor

Nu-i asa ca in fiecare an iti propui sa nu acumulezi in greutate in perioada Sarbatorilor de iarna? Cu toate acestea, la inceputul lunii ianuarie constati ca nu mai poti imbraca unele fuste sau sacouri? Ah, s-a intamplat inca o data sa exagerezi, desi tu ai impresia ca, dimpotriva, te-ai abtinut de la unele dulciuri sau mancaruri bogate in grasimi... Anul acesta insa, te vei tine de cuvant.

Ne apropiem de o perioada care ar putea fi descrisa ca un fel de "zona crepusculara" a siluetei, pentru ca tentatiile gastronomice apar la tot pasul: petreceri desfasurate la birou, sarbatori in cadrul familiei, "reuniuni" anuale (organizate conform principiului "Macar de Craciun sa ne mai vedem si noi..."). Dar anul acesta, silueta ta va fi pregatita pentru toate acestea, urmand zece reguli simple si usor de pus in practica.



Chiar daca de multe ori nu-l putem suferi (mai ales atunci cand tinem dieta, pentru ca ne spune intotdeauna adevarul), cantarul iti va arata in ce masura iti respecti planul de a nu te ingrasa in aceasta perioada. Unica regula de care trebuie sa tii cont este urmatoarea: acelasi cantar, acelasi moment al zilei, aceeasi zi a saptamanii. N-ar fi rau sa alegi ziua de luni in acest scop, pentru ca in felul acesta vei incepe saptamana stiind exact cum stau lucrurile. Daca ai luat in greutate, fa-ti din asta o motivatie care sa te stimuleze in zilele urmatoare.



Exercitiile fizce practicate cu regularitate ard caloriile si te ajuta sa-ti mentii greutatea sub control - dar numai daca esti constiincioasa. In perioada aglomerata a Sarbatorilor, ai putea fi tentata sa abandonezi programul pe care in restul anului il urmezi cu strictete. Ar fi pacat ca, in numai cateva saptamani, sa pierzi ce ai acumulat pana acum, asa incat fa tot posibilul sa nu te abati.



Nu cadea in extrema cealalta. Ia o prajiturica, o felie de tort, cateva bomboane de ciocolata sau fursecuri. Ai grija doar sa nu exagerezi din punct de vedere cantitativ (uita de "numai asta si gata..."), dar permite-ti un mic rasfat. Savureaza gustul delicios mestecand incet, si acesta va dura mai mult timp. Daca iti impui restrictii absurde, nu este exclus ca peste putin timp sa "esuezi" intr-o cutie uriasa cu dulciuri.



Bine, s-a intamplat: ai luat o masa de pranz copioasa, in compania unor prieteni. Ai baut un pahar de vin, ai mancat cateva felii de paine si te-ai delectat cu un desert apetisant. Daca facem un calcul, vom ajunge probabil la concluzia ca ai asimilat in jur de 500 - 600 de calorii. In cazul in care vei avea si la cina un ospat similar, probabil vei adauga un aport de cel putin 1000 de calorii. Cel mai indicat este sa consideri masa de pranz ca fiind un "accident" si sa-ti reiei regimul alimentar obisnuit.



Esti invitata la o petrecere si te pregatesti pentru aceasta ocazie: vestimentatie adecvata, machiaj si coafura alese cu atentie. Oglinda iti spune ca arati superb. Dar n-ai uitat ceva, oare? Deschide frigiderul si rontaie ceva usor, dar cu un continut bogat de proteine: iaurt, branza de vaci, o salata de pui sau de ton. In felul acesta, nu vei fi iremediabil "sedusa" de toate produsele alimentare atat de ispititoare si cu atat de multe calorii, care vor fi servite la petrecere. Ar fi bine sa te limitezi sa mananci ceva usor: creveti, cruditati sau preparate din carne de pui. Evita, pe cat posibil, mancarurile care contin sos (vei evita acumularea a sute, ba chiar mii, de calorii).



Pentru a evita sa cazi in capcana produselor atat de tentante (cel putin din punct de vedere optic, dar cu siguranta sunt delicioase), umple-ti farfuria cu fructe proaspete sau legume, iar din celelalte alimente, numai gusta cate putin. In principiu, incearca sa nu stai in apropiere de bufet, pentru a nu ciuguli diverse fara sa-ti dai seama.



Alimentele sarate, cabinele presurizate ale avioanelor, aerul cald si uscat din autoturism (doar pleci in vacanta, nu-i asa?) sunt tot atatia factori care contribuie la eliminarea mai rapida a apei din organism si, nu dupa mult timp, simti ca ti se usuca gura. Evita sucurile si sifonul (contin multe calorii) si ai incredere in clasica apa plata.



Renunta la unt si inlocuieste laptele gras cu unul degresat sau, pentru a prepara diverse creme, lapte semidegresat. Transforma uleiul de masline intr-un aliat pentru pregatirea fripturilor si a salatelor. In loc de sosuri groase si bogate in calorii, foloseste legume taiate cubulete (ceapa, morcovi, telina sau chimen).



Chiar daca este numai pentru tine (cu toate ca, foarte probabil, ceilalti oaspeti vor fi si ei tentati), serveste si o garnitura de legume fierte, cum ar fi conopida sau broccoli. De asemenea, este recomandabila si fasolea verde. Aceste legume sunt bogate in calorii si, in afara de aceasta, contribuie la inducerea starii de satietate - asa incat vei manca mai putin.



Probabil ca multora dintre noi ni s-a intamplat acest lucru: dupa ce oaspetii au plecat, aruncam o privire spre masa si observam ca nu s-a consumat tot ceea ce pregatisem. De aici pana la a rontai "putin"... si apoi "inca putin"... nu mai este decat un pas, insa esti foarte aproape de a acumula un numar considerabil de calorii. Ai putea sa faci acest lucru numai cu legumele sau cu salatele (in ipoteza in care acestea din urma nu contin sos). Restul, da-l unui cersetor.

Un articol de Greta Harja