O tânără a slăbit 60 de kilograme urmând aceste 5 reguli simple

Povestea lui Kiah Twisselman a inspirat numeroase persoane. Kiah, o tânără în vârstă de 30 de ani din San Luis Obispo, California, a încercat o mulțime de diete de-a lungul anilor, fără rezultate.
După ani întregi de diete fără succes, a reușit să slăbească 46 de kilograme într-un an și a făcut asta schimbând cinci obiceiuri din viața de zi cu zi. În prezent, Kiah îi ajută și pe alții să realizeze că pot reuși dacă își doresc cu adevărat.

Punctul de cotitură


Un zbor cu avionul a fost momentul decisiv în care Kiah a decis că trebuie să-și schimbe stilul de viață și să slăbească. Atunci când s-a așezat pe locul ei din avion, a observat că nu încape. A fost nevoită chiar să ceară o extensie pentru centura de siguranță pentru că centura obișnuită nu o mai cuprindea. 

Am știut atunci că trebuie să încetez să mă mai consider o victimă a circumstanțelor și să-mi asum deciziile, astfel încât să construiesc viața pe care mi-o doream cu adevărat”, a declarat Kiah pentru brightside.me.

Kiah se luptă cu kilogramele în plus încă din copilărie.
Părinții săi aveau aceeași problemă. Uneori se simțea lipsită de speranță și a ajuns să creadă că destinul său este acela de a fi supraponderală pentru tot restul vieții și că nu poate face nimic pentru a schimba asta.

Citește și: Cum să mănânci mai puțin și să nu-ți fie foame. 9 trucuri simple și eficiente

Greutatea mea mi-a pus multe piedici, atât fizice cât și mentale. Mă complăceam în această situație și alegeam să nu fac lucrurile care îmi plăceau, cum ar fi să merg la lac sau la plajă cu prietenii și familia pentru că îmi era rușine să port costum de baie”, a declarat tânăra.

Cu toate acestea, odată ce s-a decis să-și schimbe viața, Kiah a reușit să slăbească 46 de kilograme într-un an și până în prezent a slăbit aproape 60 de kilograme. 

Ea a povestit că a avut săptămâni în care a slăbit mai mult și săptămâni în care nu a slăbit deloc.
De aceea este de părere că indiferent de rezultatele pe care le obții în fiecare săptămână, este important să-ți păstrezi o atitudine pozitivă și să continui procesul. 

Au fost multe momente în care am simțit că vreau să renunț. Este descurajant să ajungi într-o astfel de etapă, atunci când nu vezi rezultatele pentru care muncești atât de mult. Mi-am tot repetat în minte că împlinirea visurilor mele merită acest sacrificiu și că trebuie să merg pe acest drum indiferent cât de mult durează”, a declarat tânăra.

Kiah este de părere că sunt cinci obiceiuri simple care au ajutat-o să-și schimbe viața. Și nu sunt neapărat reguli alimentare, ci mai mult reguli pentru un stil de viață echilibrat.

Cele 5 reguli simple care i-au schimbat viața:


- Trezește-te cu un o oră mai devreme și dedică acel timp pentru tine 
- Ai grijă să faci mișcare timp de cel puțin 30 de minute în fiecare zi
- Renunță la orice aliment care nu îi oferă beneficii organismului tău
- Bea mai multă apă
- Scrie 10 lucruri pentru care ești recunoscătoare

Transformarea ei i-a inspirat pe cei dragi


Tranziția lui Kiah către un stil de viață sănătos i-a inspirat și pe cei din jurul său să facă această schimbare.
Una dintre cele mai bune prietene ale sale a slăbit 22 de kilograme, iar fratele său a pierdut 31 de kilograme. Kiah este urmărită de peste 30.000 de persoane pe Instagram, acolo unde oferă sfaturi și mesaje de încurajare pentru cei care vor să-i urmeze exemplul.

Atunci când privesc imaginile înainte și după cu Kiah, oamenii sunt impresionați de transformarea fizică radicală. Chiar dacă numărul de kilograme pe care le-a dat jos este impresionant, tânăra spune că cea mai importantă transformare a avut loc în mintea sa.

„Cea mai importantă parte a acestei călătorii către un stil de viață sănătos a fost cea mentală. Nu a fost vorba despre a-mi urî fosta formă fizică încât să vreau să slăbesc, în schimb a fost despre a mă iubi suficient încât să fac partea grea”, a spus Kiah. 

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă