Dr. Oz: 5 sfaturi care-ţi modelează abdomenul. Chiar funcţionează!

Castraveţii sau varza, fermentate natural în apă cu sare, îmbunătăţesc digestia, împiedică balonarea şi stimulează arderea grăsimilor. Descoperă şi alte trucuri!

Admiri mereu abdomenul vedetelor care este plat şi foarte bine tonifiat? Ţi-ai dori să găseşti motivaţia de a începe un program regulat de exerciţii, dar şi să ai mai multă grijă la ceea ce mănânci pentru a ajunge la rezultatul dorit? Celebrul Dr. Oz explică în emisiunea sa "The Dr. Oz Show" câteva dintre trucurile care funcţionează şi te ajută să scapi de grăsimea de pe burtă.

Există câteva ingrediente secrete pe care trebuie să le introduci în dieta ta, însă la fel de important este şi programul regulat de exerciţii pentru zona abdominală.

Rezultatul pe care-l vezi la starurile tale preferate nu are legătură numai cu alimentaţia, ci şi cu sportul efectuat cu regularitate. Numai aşa vei ajunge să ai un abdomen plat şi perfect conturat.


Ce te sfătuieşte Dr. Oz să faci?


Un abdomen plat în timp scurt înseamnă mult sport, alimentaţia sănătoasă, dar şi câteva strategii care te ajută să subţiezi repede zona abdominală, să-ţi controlezi poftele şi să ajuţi corpul ca să elimine eficient toxinele, susţine specialistul. Iată cum poţi să scapi rapid de balonare şi să-ţi modelezi abdomenul:


1.Stimulează metabolismul cu ajutorul ardeiului iute!


Primul pas pentru a elimina grăsimea de pe abdomen constă în ajutorul pe care trebuie să-l dai corpului pentru a stimula metabolismul. Acest lucru te va ajuta să arzi mai multe grăsimi şi se poate realiza dacă introduci ardeiul iute în alimentaţia ta.
Capsaicina din ardeiul iute este o substanţă care are rolul de a accelera metabolismul cu 20-30% încă din prima jumătate de oră după ce l-ai consumat.

Consumă ardeiul iute ca atare sau sub formă de fulgi la micul dejun împreună cu alimentele pe care mănânci.


2. Murăturile au efect detoxifiant asupra sistemului digestiv


Legumele fermentate natural în saramură sunt recomandate pentru detoxifierea sistemului digestiv, îmbunătăţind astfel digestia. Datorită bacteriilor bune (probiotice) care se dezvoltă prin fermentarea naturală, murăturile împiedică balonarea şi depunerea grăsimilor în zona abdominală.

Ai grijă să nu foloseşti o cantitate exagerată de sare pentru conservarea murăturilor! Castraveţii sau varza la saramură sunt câteva dintre cele mai bune opţiuni pentru digestie.