Tot ce mănânci sau bei poate influența intensitatea simptomelor asociate cu un diagnostic de cistită. Preparatele utile vor diminua intensitatea manifestărilor specifice, dar alegerile neinspirate vor accentua durerea și disconfortul general. Dieta indicată în cistită te va ajuta să faci alegerile corecte pentru a accelera vindecarea și a putea relua activitățile care te motivează.
Ce să mănânci pentru a-ți reveni
Specialiștii îți recomandă să alegi alimentele care îți cresc imunitatea, asigură vindecarea rapidă, stimulează conexiunile dintre terminațiile nervoase, asigură circulația normală a sângelui și elimină oboseala.
Dieta indicată în cistită se bazează pe următoarele reguli:
- crearea unui meniu variat pentru obținerea unei cantități ridicate de nutrienți;
- atenția la mărimea porțiilor: nu cere a doua porție la masă și nici nu consuma toată porția de la restaurant, ci limitează-te la jumătate din mâncare și cere să ți se împacheteze restul;
- consumarea unei cantități suficiente de lichide: culoarea urinei este un ghid adecvat pentru a realiza dacă bei destule lichide. Trebuie să fie galben deschis, iar dacă vezi că este portocalie sau chiar mai închisă este un semn că trebuie să bei mai multe lichide utile;
- reducerea consumului de zahăr, alcool, sare și grăsimi (în special grăsimi saturate și trans);
- verificarea etichetelor cu profilul nutrițional pentru a ști care este mărimea adecvată a porției și ce vitamine și minerale obții.
Iată ce poți mânca:
1. Fructe
- alege cât mai des fructele întregi în loc de suc de fructe;
- optează pentru varianta proaspătă sau congelată și nu adăuga zahăr sau alți îndulcitori când mănânci;
- evită fructele la conservă sau în sirop.
2. Produse lactate
- selectează lactatele semidegresate sau degresate și nu depăși 1% grăsime pentru lapte;
- consumă cu prudență iaurtul simplu, fără zahăr, îndulcitori artificiali sau arome. Unele persoane constată o agravare a simptomelor din cauza iaurtului, fiind necesar un test pentru a-ți da seama dacă îl tolerezi sau nu în perioada de recuperare.
3. Legume cu un conținut redus de amidon
- consumă legume proaspete, congelate sau de la conservă, dar ai grijă să nu conțină sosuri, grăsimi sau sodiu;
- creează un curcubeu în farfurie, în loc să mizezi pe aceeași culoare. Combină roșul, verdele, movul, portocaliul și galbenul.
4. Carnea și alternativele pentru carne
- consumă cel puțin 3 porții de pește gras de 100g la nivel de săptămână. Alege tonul, macroul, somonul, heringul sau sardinele;
- alege o zi din săptămână în care nu vei consuma carne.
Poți prepara burgeri vegetali, vei savura unt de nuci sau semințe, ouă de prepeliță, brânză dietetică și aperitive consistente cu boabe de fasole albă, roșie sau neagră;- îndepărtează pielea de pe carnea de pui sau curcan înainte de a găti;
- alege numai friptura slabă de porc sau de vită;
- nu prăji cranea, ci rumenește-o pe grătar, la cuptor sau fierbe-o.
5. Cereale și legume cu amidon
- selectează cerealele integrale cu un conținut ridicat de fibre;
- folosește făina integrală în rețetele tale sau pe cea de ovăz, orz și quinoa;
- alege popcornul și biscuiții integrali când simți nevoia să iei o gustare.
6. Grăsimi
- limitează strict grăsimile pe care le adaugi când gătești cereale, fasole sau legume cu amidon;
- consumă nuci și semințe crude în porții de 30g de-a lungul zilei;
- evită produsele care conțin grăsimi trans;
- nu adăuga margarină, maioneză sau unt în dressingurile pentru salată;
- gătește cu ulei de măsline.
Ce alimente îți vor agrava starea?
Iată ce nu ar trebui să consumi pentru a evita acutizarea simptomelor cistitei:
1. Fructe:
- suc de merișoare;
- suc de grepfrup și grepfrut întreg;
- ananas și suc de ananas;
-căpșuni.
2. Legume:
- ardei iute;
- murături;
- roșii și pastă de tomate;
- varză murată.
3. Surse de proteine:
- salam, șuncă presată și alte tipuri de carne procesată;
- soia.
4. Condimente:
- chili;
- ridiche neagră;
- sos de soia;
- ketchup;
- oțet;
- sos Worcestershire.
5. Băuturi:
- băuturi alcoolice (inclusiv cocteiluri);
- ceai (cu și fără cafeină)
- cafea, inclusiv cea decafeinizată;
- sucuri acidulate (cola, dietetice sau fără cafeină).
6. Alte alimente problematice:
- pizza;
- ciocolată,
- preparate din bucătăria mexicană, thailandeză, indiană.