Dieta ayurvedică: 6 idei pentru începători

Dacă te-ai hotărât să urmezi dieta ayurvedică pentru a arăta și a te simți mai bine, ți s-ar putea părea complicată la început. Află câteva idei pentru a respecta noul plan de alimentație mai ușor.
Nu este simplu să treci la un nou meniu zilnic, iar în cazul în care ai decis că dieta ayurvedică este alegerea potrivită pentru tine este foarte important să cunoști regulile de bază pentru a obține beneficiile pentru siluetă și sănătate. 
Dacă ești vegan ocolești toate produsele de origine animală, dacă urmezi regimul paleo vei consuma mai multă carne și vei evita cerealele, însă meniul ayurvedic nu este atât de simplu de prevăzut. „De multe ori abordăm mâncarea pornind de la ideea că suntem ceea ce mâncăm, însă când vine vorba despre dieta ayurvedică nu contează numai ce mănânci, ci și când, cum și de ce consumi acele alimente”, explică dr. Vandana Sheth, nutriționist din Los Angeles. 
Ayurveda, care se poate traduce ca „știința vieții”, are drept obiectiv realizarea echilibrului organismului prin intermediul conexiunii dintre alimente, trăsături de personalitate și forma corpului. Oferă un ghid util pentru cantitatea de mâncare care trebuie consumată, când trebuie să mănânci, cum să combini alimentele, de unde să provină acestea și modul în care ar trebui să apreciezi fiecare masă.

 
Iată cum poți include principiile ayurvedice în meniul tău zilnic:

 
1. Alege ingrediente locale

„Un principiu al medicinei ayurvedice este că nu ar trebui să consumi alimente a căror proveniență nu o cunoști. Deși nu este o cerință realistă, ar trebui să preiei ideea că este benefic să mergi cât mai des la piață și să alegi ingrediente de sezon, în loc de produse importate, al căror conținut de vitamine și minerale este mult mai redus”, potrivit dr.
Siri Chand Khalsa, de la Universitatea din Arizona. Cu cât vei favoriza ingredientele locale, cu atât vei putea ocoli mai ușor conservanții sau pesticidele.

 
2. Învață să te cunoști

Chiar dacă nu știi încă prea multe despre cele trei tipuri dosha care afectează sănătatea mintală, spirituală și fizică este bine să pornești de la principiul echilibrului în alimentație. Cel mai mult contează să consumi alimente care îți dau energie și previn bolile. Nu încerca să mănânci la fel ca un prieten pentru că organismele voastre sunt diferite și fiecare dietă trebuie abordată personalizat. 
Fii atent la felul în care te simți după ce consumi anumite alimente și creează-ți treptat un meniu care să le cuprindă pe cele care-ți dau o stare de bine.

 
3. Savurează gusturi variate

Dacă la sfârșitul zilei nu vrei decât ceva foarte dulce sau sărat, probabil că nu respecți principiile ayurvedice. Începând de mâine încearcă să experimentezi toate gusturile: dulce, acru, sărat, picant și amărui.
O masă clasică în stil ayurvedic va include o combinație de condimente precum turmericul, ghimbirul, chimenul, coriandrul și feniculul, legume cum sunt morcovii, fasolea mung și orezul basmati. Este foarte important să combini tot timpul gusturile, texturile și temperaturile alimentelor pentru că în acest mod vei obține toți nutrienții de care ai nevoie pentru a fi sănătos. 

 
4. Transformă fiecare masă într-o experiență specială

Nu alege să mănânci ceva repede în mașină, la birou sau când te grăbești să mergi la cumpărături. „Ayurveda ne învață să apreciem mesele, să fim relaxați și să ne apropiem de cei care iau masa cu noi. Nu te focaliza numai asupra acțiunii de a mânca. Apreciază aromele și compania celorlalți. Mâncarea nu este utilă doar pentru a te ajuta să supraviețuiești, ci poate face relațiile interpersonale mai puternice. Dacă te bucuri de această experiență vei avea o digestie optimă, nu vei mânca prea mult, iar organismul va prelua nutrienții necesari pentru a te menține în formă”, explică dr.
Sheth.

 
5. Odihnește-te pentru a stimula digestia

Constipația sau refluxul gastresofagian pot fi remediate cu ajutorul acestei diete. Ca regulă generală ar trebui să eviți să mănânci noaptea și să iei masa cea mai consistentă la prânz. De asemenea, meditația și exercițiile de respirație practicate în fiecare dimineață vor diminua crampele sau durerile abdominale. Dacă ți se face foame la ore târzii bea un ceai cald sau alege supa miso. Ceaiul te poate apropia de cei dragi, mai ales dacă stabiliți o anumită oră pentru a savura această băutură aromată.

 
6. Nu le interpreta din perspectiva unei diete obișnuite

Nu elimina în mod automat anumite alimente și nu considera că urmezi o dietă la fel ca toate celelalte, la care vei renunța după ce slăbești. Meniul ayurvedic reprezintă o schimbare a stilului de viață, iar beneficiile vor apărea mai ales dacă respecți aceste principii pe termen lung. 
Principalul obiectiv este să-ți formezi intuiția de a alege ceea ce este benefic pentru tine și de a te simți mai bine după fiecare masă consumată.
Nu este vorba despre înfometare, reguli rigide sau urmărirea eliminării unui număr precis de kilograme într-o perioadă determinată de timp.