Dietă: 6 trucuri ca să găteşti gustos, dar fără multe calorii

Evită folosirea ouălor şi a rântaşului atunci când prepari ciorbele. De asemenea, smântâna grasă o poţi înlocui cu iaurtul grecesc.

Pentru o alimentație sănătoasă, modul de preparare a alimentelor este esențial. Astfel, ar trebui evitate obiceiuri precum prăjirea alimentelor în ulei, preparararea hranei pe grătarul cu cărbuni sau prepararea mâncărurilor cu sos. Acestea sunt nocive pentru sănătate şi îţi pun în pericol silueta.

Cum să găteşti gustos şi sănătos, fără multe calorii? Iată ce trebuie să schimbi şi care sunt recomandările specialiştilor prezenţi în cadrul evenimentului „Nutriție, Sănătate, Longevitate”, manifestare dedicată informării medicilor de familie cu privire la promovarea unei alimentații echilibrate.




1. La ciorbe se evită folosirea oului şi a rântaşului


Ciorbele vor fi delicioase dacă se folosesc roșii proaspete sau suc de roșii, borș sau iaurt degresat. În schimb, este recomandată evitarea rântașului, adaosului de ou și smântână sau călirea legumelor în ulei.


2. Marinează carnea


Marinarea cărnii în amestecuri de condimente și ierburi aromate înainte de a o coace este o modalitate excelentă de a obține un gust delicios. De asemenea, puteți folosi din belșug sucul de lămâie, atât pe preparatele din carne, pește, cât și pe legumele proaspete sau gătite.



3. Foloseşte vasele de gătit cu aburi și cele din teflon sau ceramică


Când vine vorba de tradiționalul grătar preparat pe cărbuni, este important de știut că există un potențial cancerigen al substanțelor rezultate din arderea cărbunilor și a grăsimii, precum și al cantității crescute de oxidanți rezultați prin gătirea la temperaturi foarte crescute. Astfel, se poate înlocui grătarul pe cărbuni cu noile tehnologii care facilitează gastrotehnia sănătoasă, cum ar fi vasele de gătit cu aburi și cele din teflon sau ceramică.
Grătarele, fripturile și salatele pot fi aromatizate sănătos prin folosirea usturoiului și a cepei.