Dacă nu reuşeşti să slăbeşti, înseamnă că nu mănânci acest aliment!

Chiar dacă la început vei da jos mai multe kilograme fiind atentă la ceea ce mănânci şi făcând puţină mişcare, la un moment dat ajungi în acel punct în care ţi se pare că nu mai slăbeşti.

Ce trebuie să mănânci ca să continui să dai jos kilogramele? Se pare că există o explicaţie pe care specialiştii mizează şi s-a demonstrat că anumite alimente la care nu te-ai fi gândit sunt absolut esenţiale de inclus în meniu dacă vrei să dai jos şi mai multe kilograme.

Cu siguranţă că până acum ai fost convinsă că oleaginoasele trebuie să fie evitate atunci când vrei să slăbeşti, deoarece conţin multe grăsimi şi calorii.

Însă, o mulţime de studii scot în evidenţă faptul că persoanele care consumă cu regularitate oleaginoase crude au un risc cu 25% mai redus de a deveni obeze şi cu 21% mai puţine şanse de a depozita grăsimile în zona abdominală. Aceste cercetări au fost confirmate şi de cercetătorii americani de la Louisiana State University.

Mai mult, consumatorii de nuci în stare crudă au un un indice de masă corporală mai mic şi un nivel crescut al colesterolului bun în sânge.



Chiar dacă tendinţa este aceea de te feri de nuci atunci când ţii cură de slăbire, acum ai dovada că acestea trebuie să fie introduse zilnic în alimentaţia ta, deoarece chiar te ajută să scapi de kilograme. "Oleaginoasele sunt bogate în proteine de origine vegetală, fibre şi grăsimi sănătoase, astfel că ele asigură saţietate şi te împiedică să faci excese culinare. Mai mult, trebuie să ştii că 42 de grame de nuci/migdale/caju/pecan/alune de pădure/arahide crude consumate zilnic (un pumn mic) furnizează corpului o mulţime de vitamine, minerale, grăsimi bune, astfel că vei avea energie toată ziua", explică Carol O'Neil, coordonatorul studiului realizat de Louisiana State University.

Prin urmare, dacă nu ştii ce gustări sănătoase să alegi între mesele principale, optează întotdeauna pentru oleaginoasele crude, deoarece sunt sănătoase şi te ajută să slăbeşti.