Alessandra Ambrosio, Adriana Lima, Behati Prinsloo (soţia solistului de la Maroon 5, Adam Levine), Candice Swanepoel, Lily Aldridge, Sara Sampaio, Martha Hunt, Jasmine Tookes şi Josephine Skriver sunt câţiva dintre "îngerii" cu un corp perfect, ele fiind admirate de o mulţime de femei din întreaga lume. Dar se mai adaugă şi două dintre modelele de top ale momentului, foarte iubite pe reţelele de socializare, în special pe Instagram, de unde au şi primit porecla de Instamodels, care au defilat pentru prima dată în cadrul unui show Victoria's Secret în 2015. Este vorba despre prietenele Kendall Jenner, sora mai mică a lui Kim Kardashian, şi Gigi Hadid, care după două încercări eşuate a primit acum şansa de a face parte din celebrul show.
Chiar dacă poate să pară simplu ceea ce fac aceste femei în viaţa lor de modelling, trebuie să te pui puţin în situaţia lor pentru a vedea că fără o muncă susţinută şi o dietă adecvată nu au cum să-şi menţină slujbele. Unele dintre ele sunt şi mame, deci corpul lor a trecut prin transformări numeroase, însă au revenit la muncă în formă după ce au născut.
Cum reuşesc aceşti îngeri să-şi menţină silueta, ce exerciţii fac şi ce îşi permit să mănânce astfel încât să arate impecabil şi perfect tonifiate? Picioare lungi şi sexy ca ale lor nu ai cum să obţii dacă nu ai fost norocoasă şi te-ai născut cu ele, dar corpul tău poate să fie modelat după cum îţi doreşti, însă cu foarte multă muncă susţinută şi voinţă de fier.
Cum slăbesc modelele de la Victoria's Secret: ce dietă au?
Adriana Lima
O regulă de bază pe care o respectă cu stricteţe în privinţa dietei este legată de controlarea porţiilor. Supermodelul are mare grijă la cantităţile de alimente pe care le consumă la o masă, dar şi la diversitatea de ingrediente pe care le include pe parcursul zilei.
"Am o dietă echilibrată. Secretul meu constă în controlarea porţiilor de mâncare pe care le consum, dar am grijă şi să fac zilnic antrenament", declară supermodelul. Adriana Lima evită produsele procesate, băuturile alcoolice şi carbogazoase şi încearcă să aibă un consum mic de carbohiraţi. "Ideea de bază este să consumi ceea ce este natural şi să eviţi alimentele procesate, cum ar fi pâinea şi pastele. De asemenea, trebuie să elimini sau să reduci foarte mult consumul de cereale, orez, produse lactate. Rădăcinoasele, nucile şi fructele pot să fie consumate cu moderaţie", a declarat Dr. Charles Passler, nutriţionistul care a inventat dieta Paleo şi care-i supraveghează planul de alimentaţie.
La micul dejun, Adriana Lima are câteva preferinţe pe care le alege în funcţie de dispoziţie: terci de ovăz cu stafide, omletă din albuşuri, iaurt cu miere şi muesli.
Pentru gustări, supermodelul alege mereu legumele crude (morcovi, castraveţi) şi uneori o bucăţică de ciocolată neagră sau o linguriţă de miere de albine pentru a rezista la antrenamentele sportive.
La masa de prânz, Adriana Lima combină mereu legumele (crude, la abur, la grătar) cu peşte, pui sau carne roşie.
La cină, supermodelul alege o salată simplă, iar în unele seri sare peste această masă.
Alessandra Ambrosio
Este o gurmandă şi nu se abţine de la multe preparate, însă are grijă la combinaţiile pe care le face şi include mult sport în programul său zilnic.
La micul dejun alege întotdeauna ouăle, preparate în diverse feluri sănătoase. De asemenea, ea nu se fereşte de carbohidraţi şi alege în unele dimineţi să consume brioşe, sandvişuri, gogoşi şi pâine.
La prânz alege piept de pui cu salată de crudităţi sau înlocuieşte uneori pieptul de pui cu un orez cu boabe de fasole alături de o salată. Alessandra Ambrosio este un mare fac al restaurantelor cu specific japonez.
La gustarea de amiază optează pentru un pumn mic de nuci crude sau o ceaşcă de cafea.
La cină consumă paste cu fructe de mare, preparate din carne, caviar şi tiramisu în unele seri.
Lily Aldridge
Este adepta alimentelor gătite acasă şi îi place să ştie exact ceea ce mănâncă, fiind foarte atentă la calitatea alimentelor. În dieta ei se regăseşte o cantitate foarte mare de legume diverse şi friptură de pui.
Candice Swanepoel
Este una dintre supermodelele fericite, deoarece nu a avut niciodată mari probleme în a-şi menţine silueta. Prin urmare, ea obişnuieşte să mănânce după pofta inimii, însă include mult sport în programul zilnic.
Printre preparatele ei preferate se numără: croissantul, pizza, pastele, omleta şi friptura.
Behati Prinsloo
Nu este adepta dietelor drastice, de aceea adoptă un meniu sănătos şi consumă o cantitate mare de apă. Niciodată nu uită să-şi pună cu ea cîteva migdale pentru a le consuma ca gustări între mesele principale.
La micul dejun mănâncă de regulă omlete sau ouă jumări, avocado şi pâine prăjită.
La prânz şi cină apelează la combinaţii dinverse între proteine animale şi multe legume.
Gigi Hadid
Obişnuieşte să mănânce sănătos şi să consume sucuri presate la rece. Burgerii şi cartofii prăjiţi rămân în topul alimentelor preferate, de la care se abţine cu greu. Însă, vedeta este adepta unui plan alimentar sănătos şi un program strict de sport, lucru care a ajutat-o ca după două respingeri să fie acceptată pentru a defila în show-ul Victoria's Secret de anul trecut.
Kendall Jenner
Este cunoscută şi ca sora mai mică a divei Kim Kardashian, însă şi pentru impresia pe care a făcut-o pe podium în timpul show-ului de anul trecut Victoria's Secret. Spre deosebire de supermodelele care apelează la alimente cât mai sănătoase, Kendall preferă sandvişurile cu ou, pizza şi îngheţata. Însă, reuşeşte să-şi menţină silueta făcând mult cardio, alergare pe bandă şi multe exerciţii speciale pentru abdomen şi posterior.