Un concediu nu este nicidecum momentul potrivit pentru o cura de slabire, insa nici nu trebuie sa adaugi kilograme in plus si sa-ti ingreunezi situatia la intoarcere. Asadar, tine cont de aceste 5 strategii simple, vei manca ce doresti si nu te vei ingrasa in concediu!
1. Planifica din timp un program de sport!
Un concediu sau o vacanta trebuie sa fie un moment prielnic pentru a face mai multa miscare. Acum ai timp berechet, nu te mai poti plange! Cand incepi sa-ti faci planul de concediu, opteaza pentru locurile care iti permit sa te antrenezi si sa te mentii in forma.
Daca alergatul nu se numara printre sporturile tale preferate, alege locurile in care poti efectua plimbari lungi, sa faci ciclism, sa practici sporturi de apa, tenis, basket... Orice sport care te atrage, numai practica-l o ora pe zi!
2. Pregateste singur/a mancarea pentru drum!
Daca vei calatori cu trenul, avionul sau masina, pregateste din timp mancare sanatoasa pentru drum. Nu te baza nicidecum pe optiunile alimentare pe care le-ai putea gasi acolo sau in drumul tau spre destinatie. Mananca sanatos inainte de a porni la drum si impacheteaza niste sandvisuri cu pui la gratar, rosii si paine integrala. De asemenea, nu uita fructele!
3. Mare atentie cand mananci in oras!
Mesele luate in oras pot constitui cea mai mare provocare pentru tine. Acasa stii exact ce ai pus in mancarea pe care ai preparat-o, insa in cazul in care mananci in oras nu mai poti sa fii foarte sigur/a de alimentele integrate in meniul ales. Solutia este sa comanzi carnea fiarta la abur sau preparata la gratar. Este simplu sa controlezi numarul caloriilor, daca stai departe de prajeli, grasimi si sucurile carbogazoase.
4. Rasfata-te, dar cu moderatie!
Daca te abtii de la toate poftele culinare care te pandesc nu mai ai absolut nicio satisfactie ca esti in concediu. Asa ca mai bine consuma-le, insa cu moderatie. De exemplu, daca ti se pune pata pe un desert delicios si stii foarte bine ca este plin de calorii, imparte-l cu cineva. Cu alcoolul te poti descurca daca il consumi cu moderatie si-l alternezi cu o bautura fara calorii, ca sa eviti deshidratarea. Astfel, si numarul caloriilor va fi mai redus. Poti opta pentru un sprit cu vin alb, vin sec, sampanie sau o bere fara alcool.
5. Portiile conteaza si in concediu!
Cu toate ca esti in concediu, limitarea portiilor te poate ajuta sa nu te ingrasi pana la intoarcere. Poti sa mananci portii mici si dese din ce vrei tu, insa nici sa nu-ti treaca prin cap sa mai ceri o extra portie. Daca nu ai incotro si trebuie sa petreci multe ore la masa cu prietenii, muta farfuriile cu mancare din fata ta si pastreaza paharul plin cu apa. Te va ajuta sa-ti controlezi mai bine tentatiile.