Nici nu e de mirare că a luat mai multe kilograme în plus, dacă ne gândim că noi doar vedem la televizor preparatele lui, dar el este acolo lângă ele şi este foarte greu să rezişti tentaţiei de a le gusta pe toate. De la o alimentaţie nesănătoasă şi care era preponderent bazată pe carne, Jamie Oliver a recunoscut că acum include în meniul său multe reţete vegetariene şi chiar vegane. Recunoaşte că acum mănâncă mai mult decât înainte, însă se axează pe mai multe legume şi alimente integrale, hrănitoare.
Cea mai importantă lecţie pe care a învăţat-o şi a simţit-o pe propria piele este aceea că "hrana este cel mai bun medicament". Chiar a declarat în cadrul unei emisiuni că slăbitul nu trebuie să fie ceva complicat şi nici nu are legătură cu înfometarea, ci cu schimbarea dietei prin includerea unor alimente hrănitoare.
Un alt aspect important pe care Jamie Oliver l-a semnalat şi pe care vrea să-l transmită mai departe persoanelor care îşi doresc să slăbească este legat de faptul că nu a existat şi nu va exista niciodată o dietă-minune care să funcţioneze în toate cazurile. Tot ce trebuie să faci este să-ţi schimbi stilul de viaţă, astfel încât cu ajutorul câtorva mici schimbări să reuşeşti să slăbeşti şi să te menţii la greutatea dorită, fără nicio problemă.
Consumul alimentelor integrale în defavoarea celor procesate din comerţ poate să facă minuni pentru silueta şi sănătatea ta. Cu cât vei mânca mai simplu, alegând alimentele hrănitoare cu atât îţi va fi mai simplu să slăbeşti şi să ai greutatea pe care ţi-o doreşti. Secretul unui regim de slăbit constă tocmai în organizarea unui plan de meniu simplu, hrănitor şi care se bazează pe multe legume, verdeţuri, fructe, carne slabă, lactate cu moderaţie, nuci/seminţe, leguminoase şi cereale integrale, susţine celebrul bucătar.