Cerealele asigura necesarul zilnic de fibre al organismului

Fibrele din cereale sunt cele mai eficiente pentru profilaxia bolilor cardiovasculare. Asociatia medicilor americani a subliniat importanta pe care o are dieta bogata in fibre, in special micul dejun bazat pe cereale, in reducerea afectiunilor coronariene la femei. Dintre diferitele surse de fibre alimentare - cereale, legume si fructe - numai fibrele din cerealele pentru micul dejun au fost asociate cu reducerea riscului aparitiei bolilor cardiovasculare. Statistic, incidenta bolilor cardiovasculare se reduce cu 37 la suta pentru fiecare suplimentare cu 5 grame a aportului de fibre din cereale.





Fibrele se gasesc in cereale, in legume si fructe, in cantitate diferita. De exemplu, o jumatate de farfurie de morcovi fierti contine de doua ori mai multe fibre decat aceeasi cantitate de spanac. Consumul zilnic regulat de fructe, legume si cereale asigura necesarul de fibra al organismului, care este, in medie, de 30 de grame.

Pentru a asigura organismului suficienta fibra, nutritionistii americani propun ca dieta zilnica sa contina o cana de cereale si o banana la micul dejun, doua felii de paine integrala cu humus si o portocala la pranz, iar la cina - un cartof, o jumatate de castronel de cereale si 100 de grame de capsuni.


Nutritionistii recomanda ca doua dintre mese zilnice sa contina cereale, de preferinta micul dejun si o gustare in timpul zilei, pentru a-i asigura organismului necesarul de fibra, dar si ca parte a unui regim alimentar sanatos, fara grasimi.

Pentru a furniza organismului necesarul de fibra, trebuie luat in calcul ca o felie de paine contine aproape un gram de fibra, un morcov crud are doua grame, o banana contine trei grame, un mar sau 100 de grame de mazare verde au patru grame de fibra. O importanta cantitate de fibra se gaseste in cereale, care poate ajunge pana la 12 grame pentru o portie.




Nutritionistii recomanda, pentru consumul zilnic, un aport de 19 - 25 de grame de fibra la copiii intre 1 - 13 ani, 31 de grame la baietii pana in 19 ani si 26 de grame la fetele pana in 19 ani, in timp ce femeile pana in 50 de ani trebuie sa consume 25 de grame si barbatii - 38 de grame.

Cercetarile specialistilor arata ca parintii nu acorda o atentie deosebita rolului esential pe care fibrele il au in sanatatea copiilor. Ca urmare, dieta acestora cuprinde cantitati reduse de fibra, expunandu-i pe copii la riscul aparitiei afectiunilor cardiovasculare.


Cerealele, bogate in fibra si in carbohidrati si imbogatite cu vitamine, minerale, proteine si calciu, sunt ideale pentru micul dejun pentru ca ii dau energie organismului in prima parte a zilei. De asemenea, sunt indicate in cadrul unei diete sanatoase, datorita continutului redus de grasimi, sare si zahar.