Ce trebuie sa stii despre cofeina

Tuturor ne place sa bem in fiecare zi cate o ceasca de cafea sau de ceai, dar se pare ca acestea nu ne plac pe noi tot atat de mult. Daca bem mai mult de o ceasca pe zi, riscam sa fim nervosi, anxiosi, ne doare capul sau suntem deshidratati, iar, uneori, un consum ridicat de cofeina ne poate face sa fim prost dispusi si sa clacam.

Orice medic nutritionist va va atentiona cu privire la consumul de cofeina si nu numai pentru faptul ca aceasta impiedica absorbtia mineralelor de catre organism, cum ar fi fierul, ci si pentru ca astfel se accelereaza ritmul in care calciul este pierdut de catre articulatii si sistemul osos.

Si pentru ca nu vrem sa luam numai partile rele ale cafeinei, vom aminti si beneficiile pe care aceasta le aduce organismului nostru.

Intr-adevar, cafeaua si ceaiul isi au si ele rolul lor. Poate cel mai important este faptul ca antioxidantii continuti de acestea ne apara de bolile de inima, amana semnele imbatranirii si ne ajuta sa ne refacem mai repede in urma racelilor sau infectiilor.

Chiar si produsele decofeinizate sunt bogate in continutul de antioxidanti, dar incercati sa cumparati acele produse care au fost decofeinizate prin metoda apei (daca eticheta nu ofera nici un indiciu in acest sens, probabil produsul a fost expus unei metode chimice nesanatoase). In timp ce anumite persoane spun ca o ceasca de cafea sau de ceai bauta dimineata ii ajuta sa-si inceapa ziua cu o stare buna si chiar le inlatura problemele legate de constipatie, altele spun ca aceasta le agraveaza iritatiile sistemului digestiv.
Unele studii au sugerat chiar faptul ca acest continut de cofeina din cafea sau din ceai poate suprima simptomele bolii Alzheimer.

O ceasca de cafea espresso este un bun compromis pentru oricine. Si asta pentru ca nu contine atat de multa cofeina precum cafeaua la filtru sau la ibric. Ne fereste de starile de nervozitate si totusi ne stimuleaza si ne imbunatateste puterea de concentrare. Cafeaua espresso are un continut scazut de cofeina deoarece aburul trece atat de repede prin praful de cafea, incat cofeina nu are timp sa se depoziteze in ceasca. Cafeaua instant (care este fabricata din infuzii uscate de cafea care au fost solidificate) contine, de asemenea, mult mai putina cofeina decat cea obisnuita, dar si aceasta isi are si ea partea ei proasta, din cauza gustului inferior al acesteia.


Continutul de cofeina al diferitelor bauturi si alimente

- cafea la ibric (o ceasca): 60 - 120 mg
- espresso dublu (50g): 45 - 100 mg
- cafea instant (o ceasca): 70 mg
- cafea decofeinizata (o ceasca): 1 - 5 mg
- ceai (o ceasca): 40 mg
- ceai verde (o ceasca): 40 mg
- cola (350g): 38 - 45 mg
- ciocolata calda (o ceasca): 4 mg
- ciocolata neagra (25g): 20 mg
- ciocolata cu lapte (25g): 6 mg.

Valorile sunt aproximative, in special cele referitoare la varietatile de cafea.