Câte calorii au alimentele pe care le consumi zilnic?

Persoanele care îşi monitorizează dieta şi ştiu câte calorii au alimentele pe care le consumă zilnic slăbesc mult mai uşor şi îşi menţin silueta

Calcularea caloriilor pe care le consumi zilnic este unul dintre cele mai utile lucruri pe care trebuie să le faci dacă ţi-ai propus să slăbeşti. Potrivit unui studiu publicat în Academy of Nutrition and Dietetics, persoanele care au acest obicei reuşesc să slăbească mult mai uşor şi, în plus, îşi menţin greutatea pe termen lung.

Pe lângă acest pas extrem de important care te ajută să ţii evidenţa alimentelor pe care le consumi, mai trebuie să ai un program strict de exerciţii fizice şi să urmezi două reguli de bază, după cum specifică specialiştii de la authoritynutrition.com:

1. Limitează consumul de zahăr şi alimente bogate în amidon (carbohidraţi)


Aceste două categorii de alimente stimulează secreţia de insulină, iar acest lucru favorizează depunerea grăsimilor. Atunci când nivelul insulinei rămâne constant, corpul trece la arderea grăsimilor depozitate în corp.
Prin urmare, consumând mai puţin zahăr şi carbohidraţi, nivelul insulinei va fi mic, iar acest lucru te va ajuta să arzi grăsimile şi să consumi mai puţine calorii, deoarece apetitul culinar va fi şi el diminuat, se arată într-un studiu apărut în publicaţia specialializată Obesity.

Evită: orezul alb, chipsurile din cartofi, cerealele pentru mic dejun pline de zahăr, covrigeii, gogoşile, prăjiturile, pâinea albă, cartofii prăjiţi, pastele din făină albă. În schimb, trebuie să ştii că nu toate tipurile de amidon au acelaşi efect asupra organismului: unele sunt digerate foarte repede şi produc creşterea bruscă a glicemiei (cum sunt cele enumerate mai sus), pe când altele sunt digerate lent, având un efect minor asupra indicelui glicemic.
În această categorie intră carbohidraţii pe care îi poţi consuma într-o cantitate normală, fără să exagerezi şi de preferat după ce s-au răcit: cartofii copţi sau fierţi, linte, fasole, ovăz, banane mai verzi, nuci caju, orez integral, paste integrale, quinoa, mei, orz, pâine de secară. Aceste amidonoase consumate în cantităţi normale şi alături de proteine de calitate şi legume asigură nutrienţii esenţiali corpului şi nu te vor împiedica să slăbeşti.


2. Consumă proteine, grăsimi sănătoase şi multe legume


Potrivit specialiştilor, fiecare masă principală trebuie să conţină proteine (peşte, ouă, carne slabă, fructe de mare), grăsimi bune (ulei de măsline presat la rece, avocado, nuci, seminţe, ulei de cocos presat la rece) şi carbohidraţi, de preferat din legume (broccoli, conopidă, spanac, varză, salată verde, castraveţi, ţelină) sau din lista alimentelor cu amidon pe care le poţi consuma în cantităţi moderate.


Câte calorii au alimentele pe care le consumi zilnic?


Dacă în urmă cu câţiva ani, numărarea caloriilor pe care le consumi în fiecare zi era o adevărată corvoadă şi trebuia să fii foarte bine organizată ca să reuşeşti să ţii evidenţa lor, în prezent există atât de multe site-uri şi aplicaţii pe smartphone care simplifică foarte mult acest lucru. Astfel că ai nevoie de o aplicaţia de încredere pe care să o descarci pe telefonul tău şi să ţii minte ca de fiecare dată când mănânci ceva să introduci acel aliment în aplicaţie.
Numai aşa vei ştii câte calorii au alimentele pe care le consumi zilnic şi vei rămâne surprinsă de conţinutul caloric al unor alimente pe care nu le considerai atât de hipercalorice.

MyFitnessPal sau calorieking.com sunt două dintre cele mai recunoscute unelte care te ajută să ţii evidenţa caloriilor pe care le consumi zilnic.   

Iată câteva alimente pe care obişnuim să le consumăm zilnic şi care este conţinutul lor caloric!