7 alimente cu mult zahăr. Nu te-ai fi gândit la așa ceva!

Ferește-te de ele dacă vrei să mânânci sănătos și să nu te îngrași. Vezi care sunt aceste 7 alimente cu mult zahăr la care trebuie să fii atentă!
Zahărul îți poate pricinui probleme de sănătate mai mari decât îți poți închipui. Oamenii al căror regim alimentar este bogat în zaharuri au un risc foarte mare să ia în greutate, să devină obezi, hipertensivi, dezvoltă rezistență la insulină și probleme de natură cardiacă. Studiile indică faptul că unele zaharuri pot afecta ficatul la fel de rău ca alcoolul. Ba mai mult, în vreme ce creierul are nevoie de zaharuri (sub formă de glucoză), pentru a funcționa corespunzător, consumul exagerat de zahăr poate determina apariția unor probleme de natură cognitivă.

Studii recente au confirmat o presupunere mai veche, potrivit căreia celulele canceroase se hrănesc cu zahăr, ceea ce înseamnă că o dietă bogată în zaharuri poate spori agresivitatea unor tumori canceroase, potrivit datelor publicate online de Journal Nature Communications, în octombrie 2017.

Dacă nu adaugi zahăr în mâncare sau în băuturile pe care le consumi, ai putea crede că ești în afara pericolului, însă unele mâncăruri, care nu sunt considerate deserturi, pot avea un conținut foarte ridicat de zaharuri.
Pâinea, sosurile, dressingurile și batoanele de granola sunt doar câteva dintre aceste produse.


7 alimente cu mult zahăr


Iaurturile cu fructe

Nu ar trebui ca iaurtul să fie pe lista alimentelor bune? Păi, este, dar tipurile de iaurt care conțin fructe adăugate sau caramel, ciocolată sau alte arome pot conține foarte mult zahăr, ajungând până la 28 de grame de zahăr la 170 de grame de produs finit. În același timp, aceeași cantitate de iaurt simplu conține doar 7 grame de zahăr. 


Supele la plic sau la cutie

Probabil ai auzit că supele la cutie sau la plic conțin multă sare. Dar știai că pot să conțină și cantități foarte mari de zahăr? Zahărul este adăugat sub formă de conservant pentru a prelungi termenul de valabilitate al supelor și poate ajunge și la 15 grame de zahăr la 180 de grame de produs finit, așa că este recomandat să citești eticheta cu atenție, înainte de a cumpăra produsul.


Dressing-urile pentru salate

Acesta este modul în care o salată se poate transforma dintr-o alegere excelentă într-un atac caloric asupra corpului tău. Unele dressinguri conțin până la 4 grame de zahăr la fiecare lingură de sos pe care  o folosești.
Verifică cu mare atenție tipurile de dressing light sau fără grăsime, care folosesc din plin zahărul pentru a compensa savoarea pierdută prin renunțarea la grăsimi. Cea mai bună variantă de dressing este cea cu ulei de măsline și un strop de zeamă de lămâie.


Sosul de roșii

Borcanele cu sos de roșii de la magazine sunt o soluție la îndemână dar pot fi și o sursă ascunsă de zahăr, acesta fiind adăugat pentru a contrabalansa gustul acid al roșiilor dar și pentru a prelungi termenul de valabilitate al produselor. Toate sosurile de roșii dar și roșiile la cutie conțin zaharuri naturale. Dar unele tipuri de roșii conservate ajung la o cantitate de 12 grame de zahăr la 60 de grame de produs finit. Verifică cu atenție cantitatea de zahăr a produsului care poate fi listat și ca sirop de porumb.


Unele batoane de granola conțin la fel de mult zahăr ca un baton de ciocolată

Batoanele de granola par mai sănătoase decât sunt de fapt. Unele tipuri de batoane conțin până la 11 grame de zahăr per baton, iar unele sunt îmbogățite cu făină albă și sirop de porumb.
Evită batoanele în a căror listă de ingrediente zahărul ocupă una dintre primele 3 poziții (indiferent de numele sub care apare, cum ar fi sirop de zahăr sau sirop de orez brun) sau consumă un fruct și câteva nuci în loc.


Fructele uscate

Acestea sunt deja bogate în zaharuri naturale așa că trebuie să le ocolești cu orice preț pe cele cu zahăr adăugat. Și aceste fructe par mai sănătoase decât sunt de fapt. O mână de merișoare uscate poate conține până la 29 de grame de zahăr, din cauza îndulcitorilor adăugați peste zaharurile deja existente în fructul propriu-zis. Cumpără doar fructe care au specificat faptul că nu conțin zaharuri adăugate sau alege să consumi un fruct proaspăt.


Sucurile de fructe

Nu toate sucurile de fructe sunt la fel de sănătoase. Unele tipuri de suc de portocale conțin doar sucul provenit din stoarcerea portocalelor. Altele, care sunt vândute sub aceeași denumire, sunt pline de zahăr adăugat și de alte ingrediente.
Alege produsele pe a căror etichetă este specificat 100% suc de portocale sau „fără zahăr adăugat.” Sau alege să consumi fructul proaspăt.