Dieta şi sportul sunt o parte importantă în procesul de slăbire, însă mai ai ceva de bifat pe lista ta cu priorităţi: trucurile care te ajută să-ţi accelerezi metabolismul, astfel încât să arzi mai multe calorii şi să slăbeşti sănătos. Iată care sunt aceste soluţii!
Specialiştii susţin cu tărie că rolul cel mai important în cura de slăbire constă în adoptarea unor soluţii care stimulează metabolismul să ardă mai multe calorii. Astfel, cu cât vei arde mai multe calorii, cu atât vei da jos mai mult din surplusul de grăsime care te incomodează.
1. Nu sări niciodată peste micul dejun!
Nici prin gând să nu-ţi treacă să pleci de acasă fără să mănânci. Asta dacă-ţi doreşti cu adevărat să slăbeşti! Organizează-te de seara şi planifică-ţi micul dejun, astfel încât dimineaţa dacă te trezeşti fără vlagă să nu ai motive să sari peste micul dejun.
Haide, curaj că se poate şi rezultatele se vor vedea! Este garantat şi demonstrat, potrivit unui studiu apărut în publicaţia americană Journal of Epidemiology în care s-a arătat că persoanele care sar peste micul dejun au risc de 4-5 ori mai mare să sufere de obezitate. Descoperă 7 meniuri de mic dejun care nu îngraşă şi sunt recomandate de nutriţionistul Mihaela Bilic.
2. Cafeaua te ajută să arzi mai multe calorii
O ceaşcă de cafea simplă, fără lapte şi poate doar cu puţin zahăr nerafinat (sau extract de stevia rebaudiana care nu conţine calorii) te poate ajuta să arzi mai multe calorii, potrivit unui studiu apărut în publicaţia Physiology & Behavior. Se pare rata metabolică creşte cu 16% în urma unui consum de cafea (nu şi cea decofeinizată) sau ceai verde.
Asta nu înseamnă că pe parcursul zilei să bei litri de cafea în speranţa că vei arde tot mai multe calorii. Nu funcţionează aşa, învaţă să-ţi controlezi poftele şi să "nu sari calul".
3. Alege proteine pentru masa de prânz
Proteinele (piept de pui, brânză de casă degresată, linte, năut, fasole) te ajută să slăbeşti şi să îţi creşti masa musculară, favorizând arderea caloriilor.
4. Nu te feri de carbohidraţii buni
Consumul de carbohidraţi (cereale integrale, legume, fructe) accelerează metabolismul, susţine Tom Crisp, medic - consultant în cadrul centrului Bupa Barbican din Londra.
5. Calciul îţi vine în ajutor
Dacă ai mâncat nesănătos la prânz, alegând produsele tip fast-food, poţi să contracarezi efectele cu o gustare care constă în lapte sau iaurt degresat. Calciul din lactate accelerează metabolismul, favorizând arderea grăsimilor, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga.
6. Sport + suplimente cu acizi graşi omega-3
Combinarea exerciţiului fizic efectuat cu regularitate şi a suplimentelor cu acizi graşi omega-3 stimulează activitatea metabolismului, astfel încât vei arde mai multe calorii, se arată în cel mai recent studiu apărut în publicaţia American Journal of Clinical Nutrition.
Ce-ţi poate încetini metabolismul?
- dietele frecvente şi nesănătoase
- alcoolul
- problemele cu tiroida
- consumul unei singure mese pe zi.