5 sfaturi să slăbeşti în timp ce te uiţi la TV

Dacă eşti în plină cură de slăbire trebuie să ai mare grijă la tentaţiile care apar seara, în momentul în care stai confortabil pe canapea şi priveşti la televizor. Iată câteva strategii ca să slăbeşti chiar şi uitându-te la televizor!

 

Te întorci seara acasă de la muncă, mănânci ceva uşor ca să nu-ţi pui în pericol silueta, dar cedezi încet pe măsură ce te pui în pat să te uiţi la televizor. Atunci este momentul cel mai critic, când mesele îmbelşugate din filme sau din reclame se plimbă prin faţa privirii tale şi începi să te gândeşti la bunătăţile pe care le ai în frigider sau în cămară.

 

Ce faci ca să nu mănânci "prostii" în faţa televizorului? Iată câteva sugestii utile care te vor ajuta în lupta cu kilogramele:

 

1. Înlocuieşte chipsurile cu morcovii!

Ai chef să ronţăi ceva? Nici să nu te gândeşti la chipsurile din bucătărie. Curaţă mai bine doi morcovi şi aşază-te la loc pe canapeaua confortabilă.

2. Înlocuieşte berea/vinul cu limonada!

Ai poftă de o bere sau de un păhărel de vin? Mai bine prepară-ţi rapid o limonadă fără zahăr şi pune-o la îndemână lângă tine. Dacă îi mai adaugi şi câteva frunze proaspete de mentă nici nu îţi vei mai aminti de alcool, deoarece limonada îţi va da o stare de bine şi te va răcori.

3. Înlocuieşte seminţele prăjite cu cele neprăjite!

Cumpără de la magazin sâmburi de floarea soarelui neprăjiţi şi stai departe de seminţele prăjite. Atunci când ai poftă de seminţe, pune într-un bol un pumn de sâmburi neprăjiţi şi ronţăi pe parcursul filmului.

4. Înlocuieşte îngheţata din comerţ cu cea făcută în casă!

În timpul zilelor călduroase de vară simţi adesea nevoia să te cufunzi în canapea şi să priveşti un film înfulecând cu poftă dintr-o înghetaţă. Ca să eviţi îngheţata din comerţ care are foarte mult zahăr şi diverse alte adaosuri, pune la congelator 2 banane fără coajă şi când ai poftă de îngheţată, pune-le în robotul de bucătărie. Şi gata îngheţata 100% naturală şi fără zahăr!

5. Înlocuieşte ciocolata cu o budincă fără lapte!

Două bucăţele de ciocolată, de preferat neagră nu strică nimănui. Problema apare atunci când o iei cu tine la televizor şi constaţi la un moment dat că ai mâncat o ciocolată întreagă fără să-ţi dai seama. Ca să eviţi acest lucru fie mănânci în bucătărie 2 bucăţele de ciocolată, fie îti faci o budincă rapidă dintr-un avocado copt cu puţină miere de albine şi cacao. Simplu şi fără adaosuri care îţi pun în pericol silueta.

MAI MULT DESPRE: dieta, kilograme, calorii, televizor, fitness