5 fructe pentru întărirea sistemului imunitar

Iarna ne-a lăsat sistemul imunitar slăbit. El este cel mai important mecanism cu ajutorul căruia ne apărăm de agenţii patogeni nocivi şi luptăm împotriva bolilor în mod natural.
Iarna ne-a lăsat sistemul imunitar slăbit. El este cel mai important mecanism cu ajutorul căruia ne apărăm de agenţii patogeni nocivi şi luptăm împotriva bolilor în mod natural.

Dr. Luigi Gratton, membru în "Programul de analiză a obezităţii ca factor de risc" derulat de Centrul pentru Nutriţie Umană din cadrul Universităţii din Los Angeles (UCLA) enumeră câteva alimente care ne ajută să ne întărim sistemul imunitar pentru a-l pregăti de trecerea la primăvară.

Afinele sunt unele din cele mai sănătoase fructe.
Ele conţin antioxidanţi numiţi antocianidine, care previn acţiunea radicalilor liberi de la nivelul matricei celulelor de colagen, prevenind lezarea ţesuturile care poate provoca cataracta, glaucomul, varicele, hemoroizii, afecţiunile cardiovasculare şi cancerul. Antocianina, pigmentul roşu-albastru din afine, îmbunătăţeşte integritatea structurii venelor, dar şi întregul sistem vascular.

Smochinele sunt o sursă naturală de minerale, dintre care cele mai importante sunt fierul, potasiul, fosforul, calciul, magneziul, cuprul şi sulful. Doza de potasiu (element de bază pentru sănătatea inimii şi pentru controlul hipertensiunii arteriale) depăşeşte 400 mg în smochinele uscate.


Rodiile nu au un conţinut foarte bogat în vitamina C, din contră, acesta este chiar mai mic decât al citricelor, dar suficient pentru a asigura cel puţin jumătate din necesarul zilnic al acestei vitamine pentru un adult. Consumul regulat al acestor fructe asigură o rezistenţă sporită a organismului la infecţii. Sucul de rodii cu conţinut crescut în polifenoli reduce riscul de accidente cardiovasculare. Consumul de rodii scade tensiunea arterială, are un efect antiinflamator şi scade riscul apariţiei aterosclerozei.

Merele constituie cea mai importantă sursă de pectină, o fibră naturală care are multe efecte benefice asupra sănătăţii.
Merele scad nivelul colesterolului, previn cancerul de plămâni şi afecţiunile cardiace, protejează organismul de virusul gripei. De asemenea, merele reglează glicemia (fiind indicat diabeticilor), are proprietăţi antiinflamatorii, antibacteriene şi conţin o cantitate importantă de antioxidanţi care ajută la detoxifierea organismului şi întărirea imunităţii.

Perele
ascund sub coaja parfumată resurse bogate de fibre, vitamina A, B1, B2, C, K, potasiu, magneziu, sodiu, calciu, fier, fosfor, cupru, iod şi o cantitate neglijabilă de grăsimi.
Atât cuprul, cât şi vitamina C au acţiune antioxidantă care protejează celulele de nocivitatea radicalilor liberi. Vitamina C stimulează celulele în lupta împotriva infecţiilor, ucide bacteriile şi viruşii.