10 trucuri simple care te ajută să tai din calorii fără mult efort

Ai grijă la ceea ce mănânci și încerci să faci puțină mișcare, dar tot nu slăbești cum ți-ai dori? Ține cont de aceste trucuri ca să tai din calorii și să dai jos kilogramele în plus!

Știi deja că aceasta este rețeta succesului, însă mai greu este să o pui în practică. Chiar dacă ai senzația că nu mănânci cantitativ mult pe parcursul unei zile, este posibil ca alimentele pe care le alegi să aducă un surplus caloric și să depășești foarte ușor necesarul zilnic.
Cred că ai constatat deja că atunci când mănânci dulciuri, snacks-uri sau alte alimente procesate din supermarket ajungi să depășești cu ușurință numărul caloriile necesar și care te ajută să slăbești. În plus, atunci când te concentrezi pe alimentele integrale și sănătoase, poți să mănânci fără probleme, să te simți sătulă și să te îmcadrezi perfect în necesarul caloric pentru o zi. 
 

Așadar, secretul constă în a mânca sănătos și mai puțin, astfel încât să nu te ridici de la masă cu senzația de prea-plin.
Aceste mici trucuri te pot ajuta să tai din calorii fără mult efort și să fii conștientă de ce și cât mănânci.


10 trucuri simple care te ajută să tai din calorii fără mult efort


1. Înlocuiește carnea cu legumele

Motivul este unul lesne de înțeles, deoarece se știe că legumele sunt mult mai sărace în calorii, însă furnizează apă și fibre care te ajută să te simți sătulă. Tocmai acest mic truc te poate ajuta să reduci din numărul caloriilor consumate la o masă, furnizând corpului nutrienți esențiali, dar fără să stai flămândă. 

2. Folosește mai des grătarul sau tigaia grill

Carnea și legumele preparate pe grătar sau tigaia grill fără adaos de ulei sau unt constituie una dintre cele mai bune soluții ca să nu adaugi calorii preparatului. De asemenea, poți să folosești acest truc și pentru a le prepara la cuptor. Vei obține preparate delicioase, aromate, dar fără multe grăsimi și calorii. 

3. Consumă ouăle poșate sau fierte

Dacă îți place să consumi ouă la micul dejun, atunci este de preferat să nu le prăjești în ulei. Ouăle poșate, fierte sau făcute papară într-o tigaie non-aderentă și fără adaos de ulei constituie alternative mai bune ca să beneficiezi de nutrienții esențiali din ouă și să nu aduci un surplus de calorii. 

4. Nu folosi maioneza sau dressing-urile gata preparate

Nu ai crede, dar acest lucru te poate scuti de un număr mare de calorii. O lingură cu maioneză poate să conțină chiar și 100 de calorii, avertizează site-ul wemd.com Același lucru este valabil și pentru dressing-urile cu brânză sau altele gata preparate, astfel că nu merită să strici bunătate de salată cu acest surplus caloric. Verifică conținutul caloric înainte de a folosi un dressing cumpărat pentru salată. De asemenea, poți să prepari un dressing simplu cu puțin ulei de măsline extravirgin, muștar, lămâie, sare și piper. 

5. Atenție la cantitatea de brânză pe care o consumi

Brânzeturile au multe calorii, astfel că trebuie să te gândești bine dacă vrei să le folosești în cantități mari peste salatele tale. Este de preferat să le eviți sau să consumi variantele mai sărace în grăsimi, fără să exagerezi cu cantitățile. 

6. Ai grijă la ceea ce bei!

Cafeaua și ceaiul sunt băuturi excelente care nu aduc calorii atunci când sunt consumate ca atare. Însă, atunci când începi să adaugi frișcă, zahăr poți să mai adaugi 60 de calorii. Iar dacă vei aproximativ 3 astfel de băuturi pe zi, ajungi să mai degrabă să bei caloriile decât să le mănânci ca să te simți sătulă. Mare atenție la combinațiile dulci pe bază de cafea și frișcă, deoarece unele pot să aibă chiar și 400 de calorii. 

7. Alege gustări sănătoase și ușoare

Tai din calorii dacă optezi pentru puțin humus cu castraveți, morcovi sau ardei la gustare. În loc să alegi batoane de ciocolată, desert sau produse făinoase, vei furniza corpului proteine și fibre care țin de foame și chiar ajută la slăbit. Un mic truc care te poate ajuta să controlezi porțiile pe care le consumi este acela de a pune totul într-un bol sau pe o farfurie. 

8. Nu cumpăra pungile mari de chipsuri

Îți va fi mult mai ușor să controlezi cât mănânci dacă alegi cea mai mică pungă. Astfel știi că îți faci pofta, dar ești atentă și la conținutul caloric. O pungă imensă de chipsuri înseamnă o grămadă de calorii pe care îți va fi foarte greu să le controlezi, determinându-te să consumi mai mult decât este cazul. 

9. Bea multă apă

Înlocuiește sucurile de orice fel cu un pahar de apă, deoarece este singura băutură care nu conține și este importantă pentru sănătatea corpului. Nu te baza pe băuturile dietetice pentru că stimulează pofta de dulce și va i mult mai greu să reziști tentațiilor de tot felul. 

10. Ia micul dejun și ai grijă ce alegeri faci

Nu degeaba se spune că micul dejun este masa cea mai importantă pentru că se pare că te ajută să tai din calorii pe parcursul zilei. O masă sănătoasă luată dimineața te va ajuta să te simți sătulă până la prânz și să eviți orice alte tentații culinare. Ouăle se numără printre alimentele recomandate de nutriționiști la masa de dimineață, deoarece furnizează proteine, nu conțin multe calorii și mențin sațietatea. În schimb, nu este deloc recomandat să optezi pentru carbohidrași simpli, cum ar fi orice din făină rafinată, gen covrigi, brioșe, covrigei, croissant, pâine albă. 

MAI MULT DESPRE: dieta, slabit, trucuri slăbit