De ce iubim?

Helen Fisher, antropolog si autoarea cartii "De ce iubim: natura si chimia dragostei romantice", sprijina ideea ca partea din creier responsabila cu dragostea este mult mai puternic inrudita cu instinctele primare, cum sunt setea si foamea, decat cu alte emotii.

S-a descoperit deja ca diferitele stadii ale iubirii - pofta, dragostea romantica si cea pe termen lung - sunt fenomene neuronale si biochimice foarte clar delimitate. Dorinta si poftele sexuale sunt asociate cu testosteronul; dragostea cu dopamina si probabil cu norepinefrina si cu serotonina; iar atasamentul cu oxitocina si vasopresina.(...)

Poate dorinta induce dragostea? Helen Fisher crede ca: "Chimia dragostei romantice poate induce chimia dorintei sexuale. Iar combustibilul dorintei sexuale poate aprinde combustibilul aventurii romantice."

Uneori, indiferent de chimie, atasamentul este greu de obtinut si de pastrat. Autorii unei "Teorii generale asupra dragostei" sustin urmatoarele: cultura noastra ne incurajeaza sa dobandim mai curand de cat sa ne atasam.

Din punctul lor de vedere, lungile ore pe care un cuplu le petrece muncind sau acumuland, inseamna de cele mai multe ori foarte putin timp petrecut unul cu celalalt. "Progresul in tehnologia comunicatiei gazduieste o falsa fantezie a statului impreuna", scriu ei, "transmitand impresia contactului... fara substanta acestuia".

David Steinberg, care scrie frecvent despre cultura si politica sexului si a editat "Impulsul erotic: onorarea sinelui senzual", afirma ca "Oricat de mult ne-ar placea sa credem ca putem sari in si din intalnirile erotice si sexuale la fel de usor cum am intra si iesi de la dus, de la un film sau din metrou, experienta de a fi sexual pe deplin, in diverse ipostaze, angajeaza in mod inevitabil un intreg complex de elemente la nivel emotional, dar si spiritual." Unele dintre aceste elemente includ si sentimentele noastre fata de legaturile interpersonale, experientele anterioare si renuntare la control.

Ca si in multe alte domenii, a te cunoaste bine iti aduce recompense. Intr-un studiu din 2003, de la Universitatea Cornell, biologii evolutionisti Peter Buston si Stephen Emlen au sugerat ca oamenii se considera ca apartin anumitor tipuri si isi aleg parteneri care sa li se potriveasca.

Aceia care sunt capabili sa se cunoasca foarte bine si sa aleaga parteneri cu trasaturi similare (mergand de la aspect pana la personalitate, educatie si statut financiar) au tendinta sa aiba relatii mai indelungate. Tipul de lagatura pe care o stabilim, de timpuriu, cu parintii, spun numerosi psihologi, poate, de asemenea, influenta tipul de atasament pe care il dezvoltam ca adulti.

Genul de atasament al barbatilor si al femeilor variaza de la "sigur" (cei care se vad pe sine si pe ceilalti intr-un mod pozitiv si se bucura de intimitate) pana la "nesigur" (cei care se vad pe ei insisi ca nedemni de dragoste). Din fericire, pentru cei a caror relatie cu parintii nu a fost formidabila, se considera ca legatura timpurie cu parintii nu constituie decat o mica parte din harta in continua modificare a dragostei.

Preluare din cartea "Totul despre inteligenta sexuala" de Kim Cattrall aparuta la Editura Litera International, Madison Press Books.