"Mi-am cunoscut prietena in prima zi de scoala. Iti vine sa crezi? Din clasa intai, cand am fost asezate in aceeasi banca, am ramas aproape nedespartite. Nici cu sora mea nu ma inteleg atat de bine cum ma inteleg cu ea. Stie sa ma asculte, sa am sfatuiasca, stie cand imi doresc sa fiu lasata in pace sau cand simt nevoie sa fiu laudata. Nu am avut niciodata momente de cumpana in relatia de prietenie pe care o avem de peste 23 de ani. Ne-am inteles perfect de la inceput si asa am ramas pana astazi si nu cred ca este posibil sa se schimbe ceva in relatia noastra.", imi spune, plina de incredere, Oana, o amica.
Este o situatie foarte fericita pe care toate ne-o dorim.
Amici gasesti foarte usor, dar nu ai siguranta ca peste ani iti vor fi alaturi la bine si la rau, pe cand prietenii, pe care ii gasesti foarte greu, iti ofera acea siguranta neconditionata ca iti vor fi alaturi si in cele mai grele momente. De-a lungul vietii unui om, relatia de prietenie poate fi singura care supravietuieste trecerii timpului, ramanand si singura adevarata.
"Cea mai buna prietena a mea este fosta colega de banca din liceu. Aveam pasiuni comune si ne intelegem perfect. La un moment dat, ne placea acelasi baiat, dar acesta nu a fost un motiv de cearta. Daca stau bine si ma gandesc, noi doua nu ne-am certat niciodata. Acum stam in orase diferite, dar cand ma duc acasa, prima persoana pe care trebuie sa o vad si careia simt nevoia sa ii spun ce mi s-a mai intamplat, este ea. Nu vorbim foarte des la telefon, nici nu este nevoie, dar ne simtim una pe cealalta foarte bine. Nici nu este nevoie sa ma sune sa imi spuna ca nu se simte tocmai bine. Exista o telepatie intre noi si asta face prietenia noastra si mai stransa. Faptul ca simti si stii ca ai o persoana care te simte la randul ei, iti da o stare de bine.", Claudia, 26 de ani.
"Prieteniile se leaga in timp, sau eu asa cred... cunostinte nu e greu sa iti faci, dar prieteni mai greu, pentru ca e nevoie de increderea construita si dovedita, nu ipotetica. Pentru mine, un prieten e acela caruia pot sa-i spun ce gandesc fara teama ca ma va intelege gresit sau ma va judeca, care ma sustine cand sunt gata sa cad si care ma scutura atunci cand o iau razna. Prieten inseamna incredere si sustinere - reciproce.", Roxana, 24 ani.