Poveste adevărată: "Nora mea umblă despuiată prin casă și cred că-i face avansuri soțului meu"

Deși nu cred că sunt în segmentul de vârstă vizat de site-ul vostru, vă mai citesc din când în când și vă scriu acum cu rugămintea de a-mi da câteva păreri și sfaturi cu privire la o chestiune pe care o trăiesc, din cauza unei fete tinere, așa ca voi, cititoarele de pe Eva

Mă gândesc că m-ar ajuta să înțeleg psihologia fetelor din ziua de azi, dacă aflu și de la altele de vârsta nurorii mele care sunt percepțiile lor despre lume și viață în general.

Chestiunea este următoarea: fiul meu s-a căsătorit de mai bine de un an și tânărul cuplu locuiește cu noi deocamdată. Sunt în tratative să contracteze un credit și să se mute la casa lor, dar de când s-au căsătorit efectiv stau la noi. Nu avem neînțelegeri, dimpotrivă, îmi place să cred că noi, cei „bătrâni” (deși avem puțin peste 50 de ani și eu și soțul meu) suntem destul de rezonabili și le respectăm pe cât posibil spațiul de viață și intimitatea celor tineri. Întotdeauna am aplicat această regulă și cu fiul nostru, căruia i-am oferit libertatea de a-și dezvolta personalitatea în orice direcție și-a dorit. Și cred că am reușit să scoatem un om bun din el.

Avem un apartament cu patru camere, deci teoretic nu ar fi înghesuială, dar sunt de acord că întotdeauna un cuplu tânăr trebuie să aibă casa lui. Cum spuneam, nu sunt disensiuni, totuși eu personal am o nemulțumire: faptul că nora mea se afișează cu nonșalanță prin casă în ținute sumare, uneori prea sumare. După baie doar cu un prosopel în jurul corpului de exemplu sau vara cu rochițe scurte și foarte transparente, fără sutien. Sigur, se poate spune că soțul meu a văzut și el destule corpuri la viața lui, apoi dacă mergem la mare vede oricum suficiente fete despuiate pe plajă, dar ceva din comportamentul nurorii mele îmi displace. Poate pentru că se petrece în casă, unde toți ceilalți sunt îmbrăcați normal, și nu pe plajă? Poate pentru că mi se pare că o face ostentativ în fața soțului meu și chiar și a mea câteodată, fără să se sfiască?

Oricum, m-am întrebat în timpul ăsta, de când am observat libertinismul ei, dacă sunt cumva deranjată de faptul că ea e tânără și eu nu mai sunt sau de faptul că fiul meu e așa de pasionat după ea sau poate chiar de faptul că e o femeie frumoasă și dezinvoltă, chestiuni care mie mi-au lipsit chiar și în tinerețea mea. Nu știu să spun clar ce mă deranjează, e posibil să fie toate astea la un loc și de fapt ea să nu-i facă avansuri soțului meu, ci doar să mi se pară mie.

Observ, însă, că acest tip de comportament este specific tinerelor de azi, comparativ cu cât eram noi (la vremea noastră...) de timide. Sigur, n-aș vrea să generalizez nici comportamentul fetelor de azi, nici cumințenia celor de ieri, dar probabil când se întâlnesc două astfel de extreme iese o nemulțumire ca a mea acum. Mie personal mi se pare că o fată de 20 și un pic de ani nu ar trebui să se afișeze în ținutele alea în fața socrilor ei, a unui bărbat care are dublul vârstei ei, decât dacă vrea să-l stârnească cumva, să-l incite.

Nici nu pot să spun ceva, fiului meu sau ei, pentru că s-ar interpreta și nu vreau să-i îndepărtez sau să le stric relația cumva. I-am semnalat uneori soțului meu așa, pe jumătate în glumă, că nurii nurorii noastre sun cam peste tot prin casă. Ba, uneori și obiecte de lenjerie de-ale ei se mai „pierd” prin locuri comune ale casei, în loc să stea la ei în cameră. Dar soțul meu s-a făcut că plouă și nu mi-a răspuns nici măcar la glumă. Așa că nu știu cum să reacționez și ce să cred. Oare exagerez? Vouă cum vi se pare?

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.